
În primele cinci luni ale anului, România a fost vizitată de aproape 730.400 de turişti străini, în creştere cu peste 46% faţă de perioada similară din anul 2022, arată datele Institutului Național de Statistică. Cei mai mulţi turiști străini provin din Italia, Germania, Israel, şi Statele Unite ale Americii. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au crescut cu 20%.
Numărul total al sosirilor turiștilor în unităţile de cazare în luna mai 2023 a fost de 1,04 milioane, cu 12,8% mai mulți fața de luna similară din anul anterior, potrivit INS. Turiștii români au fost majoritari, 81,2%, în vreme ce vizitatorii din Uniunea Europeană au reprezentat 59,1% din numărul turiștilor străini sosiți în România.
De la începutul acestui an, România a fost vizitată de aproape 730.400 de turişti străini, în creştere cu peste 46% faţă de perioada similară din anul 2022. Cei mai mulţi turiști străini provin din Italia, Germania, Israel, şi Statele Unite ale Americii.
Brașovul este primul județ turistic al țării, după Capitală. Astfel, pe judeţe, în perioada pe parcursul lunii mai, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (706.000 persoane), Braşov (546.000 persoane) și Cluj (250.000 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.425.700), Braşov (1.016.000) și Prahova (457.000).
Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), în perioada 01.01.31.05.2023 au provenit din: Italia (73,5 mii persoane), Germania (71,9 mii persoane) și Israel (62,2 mii persoane). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.05.2023 de 5120,2 mii persoane, în creștere cu 18,2% faţă de perioada 01.01.-31.05.2022.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01.-31.05.2023 de 7.271.100 persoane, în creștere cu 20,2% comparativ cu perioada 01.01.-31.05.2022.