Unul dintre proiectele discutate și avizate de Comisia de Circulație la sfârșitul săptămânii trecute este cel referitor la proiectul de lărgire a străzii Institutului (sector CF Brașov-Sibiu – ocolitoare Brașov, drum de legătură și amenajare intersecție str. Institutului – Ocolitoare Brașov”, faza SF. Membrii comisiei au avizat propunerea proiectantului privind extinderea străzii Institutului la două benzi pe sens și conectarea cu DN1 printr-un sens giratoriu suspendat, pe pasajul de pe Calea Făgărașului.
Dezvoltarea a două proiecte majore, adică viitorul „Medical City“ – format din Spitalul de Pneumoftiziologie și Infecțioase și Spitalul regional – și aeroportul, transformă această arteră de circulație într-una majoră pentru dezvoltarea orașului, așa că extinderea ei și crearea de legături cu ocolitoarea și DN1 sunt vitale pentru asigurarea unui trafic rutier optim către aceste proiecte de investiții.
Conform proiectului, aflat în faza de studiu de fezabilitate, lărgirea străzii Institutului presupune: extinderea carosabilului de la două la patru benzi a 3,50 m, cu două benzi pe sens; zonă verde: 1 m dreapta – stânga drumului; trotuar: 1,50 m dreapta – stânga drumului; pistă de bicicliști: 1,50 m dreapta – stânga drumului, care se conectează cu Calea verde. Lățimea totală a străzii, lărgită și reabilitată, va fi de 22 metri.
Pe lângă legătura cu străzile adiacente și cu ocolitoarea municipiului, proiectul de lărgire a străzii Institutului are ca efect și rezolvarea problemei majore a legăturii dintre cartierul Bartolomeu Nord – Avantgarden cu restul orașului, influențate mai ales de trecerile la nivel cu calea ferată.
Varianta avizată de Comisia de circulație pentru a lega strada Institutului cu Calea Făgărașului, care se va desfășura în a doua etapă, constă din construirea unui pasaj denivelat, care să supratraverseze calea ferată și să se conecteze cu pasajul spre Ghimbav, printr-un sens giratoriu suspendat. Actualul pasaj de pe Calea Făgărașului va fi refăcut în zona în care supratraversează strada Curmăturii și se reamenajează și sensul giratoriu. În acest fel vor fi eliminate blocajele cauzate de circulația feroviară care îngreunează traficul rutier dinspre și spre acest cartier.