După cum era de așteptat, directorul demis al Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea, a atacat în instanță evaluarea în urma căreia și-a pierdut postul.
Reamintim că în luna mai 2023, Aldea a primit rezultatul evaluării activității din 2022, de la șeful lui direct, administratorul public al municipiului Brașov, Adriana Miron. Calificativul primit de fostul șef al Poliției Locale Brașov a fost „nesatisfăcător” și în conformitate cu codul administrativ și la propunerea Adrianei Miron, primarul Coliban a semnat decizia de încetare a raporturilor de serviciu dintre angajator și funcționarul public Nicolae Aldea.
Aldea s-a adresat justiției brașovene printr-o cerere de anulare a Raportului de evaluare a performanțelor sale profesionale și a deciziei de încetare a raporturilor de serviciu, iar judecătorii au admis suspendarea aplicării celor 2 documente.
Conform unui specialist în drept administrativ contactat de Biz Brașov, decizia instanței ar fi destul de „neobișnuită” pentru că Aldea nici nu a adresat corect plângerea, iar instanța ar fi trebuit respingă acțiunea ca inadmisibilă:
„Petentul nu a adresat corect acțiunea, adresând-o unei persoane juridice fără calitate procesuală, actul administrativ atacat având alt emitent( n.r. a dat entitatea greșită în judecată). În loc sa respingă ca inadmisibilă acțiunea, instanța a introdus din oficiu intervenienți ( n.r. alte părți) și a suspendat actul administrativ principal precum și subsidiarele. Asta fără a fi îndeplinite condițiile de suspendare.”
Cu toate acestea, instanța brașoveană a aprobat acțiunea lui Aldea de atac a deciziilor care au dus la demiterea lui.
În acest moment, la dosarul fostului șef al Poliției Locale mai există o altă decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă, astfel încât Aldea nu se întoarce (încă) la șefia Poliției Locale. Cu siguranță și această decizie va fi atacată în instanță, iar justiția brașoveană (oarbă fiind) va trebui să hotărască dacă o suspendă și pe aceasta.