George Dan Cristian (foto stânga) este absolvent al Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil” şi este primul care atinge această performanţă la acest liceu, după mulţi ani, conform bzb.ro.
O performanţă pentru care a muncit constant. Dar, pentru el, reţeta succesului este să îmbine partea de studiu cu activităţile extracurriculare. Şi el a ales voluntariatul.
„Mă simt foarte mândru de mine, simt că toată munca pe care am investit-o în anii ăştia de liceu, dar în special în ultimul an a meritat. Eu consider că reţeta succesului reprezintă un echilibru dintre muncă şi relaxare. Trebuie să fie compensată această muncă şi cu un pic de activităţi extraşcolare. Principala activitate extraşcolară care m-a ajutat a fost voluntariatul. Am intrat într-o organizaţie de voluntariat aproximativ acum un an şi jumătate. Este o platformă din Braşov care uneşte cam toate evenimentele de voluntariat din judeţul Braşov şi atunci am avut ocazia să mă implic foarte mult în tot ceea ce a însemnat evenimente culturale, pe zona de Braşov, am ajuns şi coordonatori de voluntari”, ne spune tânărul.
Mai departe vrea să dea la Cluj, să continue pe partea de programare, şi nu întâmplător. A fost olimpic la informatică, a obţinut şi două medalii de argint şi una de bronz la olimpiadele naţionale de profil. Mai departe îşi vede viitorul tot în ţară, pentru că nimic nu se compară cu ţara natală.
Şagunistul de 10 are deja locul lui în Olanda
Ionuţ Coja (foto dreapta), absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, îşi va continua formarea în Olanda, pe partea de Inteligenţă Artificială unde a fost deja admis. Emoţii la examen nu a avut decât la proba de română, dar nu foarte mari, pentru că un sprijin foarte bun l-a avut în profesoara lui.
„Adevărul este că la limba şi literatura română am primit un ajutor deosebit din partea doamnei profesoare, ea ne-a ghidat şi ne-a arătat cum se rezolvă fiecare subiect, astfel încât să obţinem un punctaj cât mai mare. Este vorba despre doamna profesoară Cornelia Stroie. Matematica şi fizica au reprezentat dintotdeauna o pasiune pentru mine şi acolo pot să spun că nu a fost de dificil să obţin aceste rezultate. M-am pregătit din clasele mici la aceste materii, mereu am lucrat în plus, am făcut exerciţii şi acum, în clasa a XII-a, a rămas doar să îmi fixez anumite chestii, să recapitulez”, a mărturisit tânărul.
Chiar dacă a terminat liceul pe profilul real, Ionuţ este pasionat şi de învăţarea limbilor străine. Cât despre viitorul lui, Ionuţ se va decide pe parcurs dacă va alege să profeseze în străinătate sau să se întoarcă în ţara natală, după încheierea studiilor.