
Raiffeisen Bank România a obținut în instanță suspendarea ordinului emis de ANPC cu privire la modul de calcul al ratelor de credit. Raiifeisen este a patra bancă dintre cele amendate de ANPC care a obținut suspendarea Ordinului autorității de protecție a consumatorilor.
Astfel, ca urmare deciziei pronunțată de Curtea de Apel București în data de 30 iunie 2023, este suspendată aplicarea măsurilor dispuse de ANPC contra băncii, în luna mai a acestui an”, arată un comunicat al băncii.
Totodată, Raiffeisen Bank a inițiat demersurile legale prin care solicită instanței anularea ordinului ANPC, suspendarea decisă vineri de Curtea de Apel fiind valabilă până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea ordinului.
Raiffeisen Bank România reamintește tuturor clienților actuali și potențiali că au posibilitatea de a alege acea modalitate de rambursare a creditului care se potrivește cel mai bine nevoilor lor, în rate egale sau în rate descrescătoare, cu respectarea prevederilor legale si a normelor interne referitoare la gradul maxim de îndatorare. Opțiunea este valabilă de la începutul perioadei contractuale și pe toată durata de derulare a unui credit.
Celelate trei bănci care au mai obținut până acum suspendarea ordinului ANPC în instanță sunt Banca Transilvania, BRD și Alpha Bank.