
Mai mulți crescători de animale din municipiul Codlea, județul Brașov, și-au dus vacile în parcul din fața Primăriei, nemulțumiți de modul în care se atribuie pășunile comunale.
Deși conform legii terenurile sunt adjudecate prin licitație, protestatarii cer să li se atribuie în mod direct, pe motiv că nu au bani să concureze cu marii fermieri, potrivit știrile Pro TV.
Nemulțumiți, crescătorii de animale au montat un gard pe spațiul verde din fața primăriei și au băgat în țarcul amenhat. Ei spun că au sute de animale, care nu au unde să pască.
„Sunt crescători care au primit păsune de orinea zecilor sau sutelor de hectare și sunt crescători care nu au primit nici un metru patrat”, a spus Ștefan Tobu, organizatorul protestului. Eu nu pot să mă licitez cu unul care doarme pe bani, care a luat de 10-15 ani subvenție și eu care nu am luat niciodată”, a completat un alt fermier.
Aproape 30 de hectare de pășune vor fi scoase la licitație luna viitoare, susține primarul. Oamenii se tem însă că întreaga suprafață vă ajunge la marii fermieri. Miai Câmpean, primarul municipiului Codlea: „Ce putem face este să dăm doar celor care au domiciliu în Codlea.”