Ursus Breweries, liderul pieţei de bere, a avut în 2022 o cifră de afaceri de 2,279 miliarde de lei (circa 462 milioane de euro), în creştere cu peste 6% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Rezultatul vine în contextul în care în 2022 volumul pieţei de bere a scăzut cu 5%, continuând perioada dificilă pentru acest sector după ce în 2021 consumul a stagnat.
„Suntem într-o perioadă cu multiple provocări, iar efectele conflictului din Ucraina sunt vizibile în continuare, cu precădere în lanţul de aprovizionare. Totodată, inflaţia crescută pune presiune pe consumatori, diminuând bugetul pe care aceştia îl au disponibil pentru relaxare sau divertisment. Schimbările din anul precedent, cum ar fi creşterea costurilor materiilor prime şi ale serviciilor sau majorarea accizei pentru bere, se resimt în continuare în business“, spun reprezentanţii Ursus Breweries, potrivit Ziarului Financiar.
Acciza la bere a crescut început cu jumătatea anului trecut, producătorii anticipând la acel moment o contractare a pieţei ca urmare a majorării preţurilor. „Cu toate acestea, avem şi premise bune pentru noul an: am lansat de curând un nou sortiment de bere – Peroni Stile Capri – şi suntem încrezători în acest produs. De asemenea, există un interes crescut pentru produsele non-alcoolice, iar noi avem un portofoliu solid, cu mai multe opţiuni pentru cei care au această preferinţă. Nu în ultimul rând, este anul de debut al implementării Sistemului Garanţie-Returnare, care credem că va produce schimbări pozitive pentru România”, mai spun reprezentanţii companiei, care are trei fabrici de producţie la Timişoara, Braşov şi Buzău şi o minifacilitate de producţie la Cluj. În total, compania are peste 1.600 de angajaţi.
„Ne concentrăm în continuare asupra investiţiei în valoare de 50 de milioane de euro pe care o derulăm la fabrica de la Braşov, care vizează mai multe aspecte, cel mai important fiind înlocuirea uneia dintre liniile de îmbuteliere. Aceasta va fi amplasată într-o clădire nou construită, tot în incinta fabricii, iar la parterul acestei clădiri vom avea şi un depozit, dar şi laboratoare noi şi alte facilităţi”, au explicat reprezentanţii celui mai mare producător de bere din România din punct de vedere al cifrei de afaceri, potrivit zf.ro. Profitul net al Ursus Breweries s-a situat anul trecut la 97 milioane de lei, în scădere cu 62% faţă de anul precedent.
Începând cu acest an, la conducerea companiei din România a fost numit Michał Mrowiec, care ocupă astfel poziţia de preşedinte al Ursus Breweries. El a făcut parte, în ultimii şapte ani, din echipa Kompania Piwowarska, producător de bere parte a grupului Asahi. Anterior, Michał Mrowiec a fost director comercial la Coca Cola HBC în Polonia şi vicepreşedinte de vânzări la Unilever. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.
Grupul Asahi are 19 unităţi de producţie în opt ţări din Europa.