
Afaceriștii moldoveni de la Exfactor Grup, care vor începe construcția unui ansamblu rezidențial în locul fostei întreprinderi de reparații vagoane din vecinătatea străzii Hărmanului, vor să își extindă proiectele la poalele Tâmpei. Pentru început aceștia testează piața pentru a construi un ansamblu și în noua zonă rezidențială Tractorul.
În acest sens, a fost solicitat Primăriei Brașov un certificat de urbanism pentru construirea unui complex locuinţe colective pe strada 1 Decembrie 1918. Potrivit documentului urbanistic care stabilește condițiile pentru avizarea construcției, clădirile din cadrul ansamblului sunt proiectate a avea câte două subsoluri, parter, mezanin, și un regim de înălțime ce variază între 6 și 11 etaje.
Investiție de 150 de milioane de lei, în derulare
În ceea ce privește blocurile de la „reparații vagoane”, valoarea investiției se va cifra la 150 de milioane de lei și va presupune construcția a 5 corpuri de clădiri, 4 cu câte 9 etaje și una cu 7 etaje, ce vor totaliza 396 de apartamente. Toate blocurile vor avea câte două subsoluri, unde vor fi amenajate locuri de parcare, numărul total al parcărilor (inclusiv cele supraterane) urmând să fie de 502. Acestora li se vor adăuga și locuri speciale pentru motociclete (65) și alte 306 pentru biciclete, fiind propusă instalarea unor suporturi etajate. Parcările pentru apartamente ar urma să fie exclusiv în subterane, iar cele supraterane să fie temporare, pentru musafiri sau cei care vor avea treabă în zona comercială și de birouri proiectată în cadrul complexului rezidențial.
2 comentarii
Hai mai ziceți și NU ca nu vi se apleacă – degeaba primiți mita mașini ptr a aproba astfel de bazaconii ca în curând nu mai vă fi loc pe unde sa defilati cu ele la cat de aglomerat e Brașovul!
Din pacate,in loc sa se amenajeze o zona verde intr o zona super aglomerata din Bv,in care efectiv nu mai e loc de masini,si ducem lipsa de spatii de joaca ptr copii si spatii verzi,sa maiputem si noi respira,se aproba astfel de proiecte,fara a intreba cetatenii din zona.Multumim alesilor brasoveni ptr astfel de proiecte care ne sufoca.