Deputații și senatorii din comisiile reunite de administrație l-au avizat favorabil, cu puțin timp în urmă pe Adrian Veștea, nominalizat pentru ministerul Dezvoltării.
Aleșii au lăudat activitatea fostului ministru UDMR, Cseke Attila, chiar dacă Uniunea a fost forțată să iasă de la guvernare.
Adrian Veștea este președintele PNL al Consiliului Județean Brașov din 2016 și a fost primar în Râșnov între 2004 și 2016. În timpul auderilor, el a prezentat principala realizare a mandatului său: Aeroportul din Brașov.
Întrebat despre poziția despre reforma adminstrativă și reducerea numărului de primării, Veștea a răspuns: „Am avut o prezență publică, nu vreau să supăr pe nimeni, nu vreau să creez deranj, dar merg pe eficiență să nu cheltuim bani inutil de la bugetul de stat”. El a adăugat că reforma administrativă trebuie să se realizeze, dar nu crede că se va întâmpla în mandatul său, deoarece urmează alegerile din 2024. „Nu ne-a făcut Dumnezeu primari, președinți, miniștri. Nu trebuie să ne fie teamă să facem reforma administrativă, o soluție ar putea sa fie înjumătățirea structurilor actuale. E o opinie, nu e o decizie”, a mai spus Adrian Veștea. De asemenea, ministrul propus pentru Dezvoltare a sugerat ca pensiile aleșilor locali sa se bazeze pe contributivitate, dar a adăugat ca s-ar putea sa existe un spor, ca la alte categorii. El a dat exemplu sporului de vechime sau sporului de risc.
„Un primar este la dispoziția cetățenilor 24 de ore”, a spus Adrian Veștea. Audierea a decurs fără incidente, iar avizul primit de ministru este unul consultativ. UDMR a avizat pentru noua propunere de ministru. „Vreau să mulțumesc domnului ministru Cseke, vă asigur că apreciez activitatea dumnealui, voi continua proiectele dumnealui”, a spus Veștea după ce a primit votul favorabil.