Cu 500.000 de euro, bani europeni, administrația din Sinaia va achiziționa două drone al căror scop este degrevarea de sarcini a funcționarilor din Primărie, dar și a salvatorilor montani. Una dintre ele va identifica clădirile care nu au autorizație din oraș, iar cealaltă va sprijini victimele accidentelor care au loc pe munte.
În timp ce unele localități ale județului se chinuie să asigure minimum de civilizație oamenilor, Sinaia e magnet pentru banii europeni. Nu mai puțin de 35 de milioane de euro au fost atrași pentru implementarea de proiecte, unele adevărate SF-uri, scrie observatorulph.ro.
Până la sfârșitul acestui an, autoritățile locale aduc la Sinaia două drone menite să faciliteze munca angajaților din Primărie, dar și a echipei Salvamont. A fost finalizat studiul de fezabilitate, iar acum proiectul intră în faza de licitație.
„Ideea am împrumutat-o, să spun așa, de la companii din Statele Unite care ne-au ajutat cu acest proiect. Practic, una dintre drone va lucra pe zona de urbanism. Va survola orașul și va identifica tot ce înseamnă clădire neautorizată, cu toate datele de construcție. Aceste dare vor fi comparate cu baza noastră de date. Unde vor apărea zone roșii, funcționarii din Primărie vor merge targetat. Scutim timp prețios, iar cei de la urbanism nu mai sunt nevoiți să ia la pas orașul și să se uită după gard.
A doua dronă va ajuta echipajul Salvamont. În caz de accident, până la sosirea salvatorilor umani, drona va ajunge la victimă cu o trusă de prim ajutor, apă, un sandwich. Dotată, evident, cu cameră și microfon, va putea dialoga cu persoana accidentată, până la sosirea salvatorilor montani. Sunt sigur că această dronă va ajuta la salvarea foarte multor vieți”, ne-a precizat primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea.