Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat miercuri că în şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL s-a decis ca Lucian Bode va fi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Despre absenţa acestuia în viitorul Guvern, Ciucă a arătat că în partid s-a luat decizia să meargă cu profesionişti în Guvern şi de cealaltă parte să se ocupe de tot ce înseamnă activitate politică, relatează News.ro.
„Acum, la nivelul grupului deputaţilor, s-a luat decizia ca domnul secretar general să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Ca atare, există o echilibrare între activitatea guvernamentală şi activitatea politică la nivelul PNL”, a spus Nicolae Ciucă, întrebat de ce Lucian Bode nu se mai regăseşte în noul Executiv condus de Marcel Ciolacu.
Nicolae Ciucă a precizat că
”PNL şi-a asumat participarea la guvernare cu miniştri care reprezintă componenta profesională prin care să îndeplinească obiectivele guvernamentale. De la bun început am asumat că putem avea o activitate politică cât se poate de intensă. Fără rezultate la guvernare, obiectivele noastre politice nu pot fi îndeplinite. (..) Nu au fost deloc rezultate proaste. Când vorbim de politică vorbim de rezultate la guvernare, de cealaltă parte rezultate în activitatea politică. Am luat decizia să mergem cu profesionişti în Guvern şi de cealaltă parte să ne ocupăm de tot ce înseamnă activitate politică”, a explicat Ciucă.
Reamintim că fostul premier Nicolae Ciucă a fost ales ieri președinte al Senatului, în urma demisiei din postul de prim ministru, conform „rocadei” guvernamentale.