Rata anuală a inflaţiei a continuat să scadă în luna mai, la 10,6%, faţă de 11,2% în aprilie, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 18,7%, serviciile cu 11%, iar mărfurile nealimentare cu 5% faţă de mai 2022, arată datele INS.
Inflaţia a continuat trendul descendent şi în luna mai, ajungând la 10,6% Comparativ cu luna aprilie 2023, preţurile de consum s-au majorat în mai cu 0,6%.
Inflaţia a coborât constant în ultimele luni, de la maximul de 16,8% în noiembrie 2022. Dintre alimente, cele mai mari creşteri de preţ faţă de mai 2022 au fost observate la zahăr (58%), unt (32%), margarină (31%), ouă (30%); brânză (26%), cartofi (25%) şi lapte (21%).
În cazul mărfurilor nealimentare, pe primul loc a fost costul energiei termice, în creştere cu 24%, iar pe doi preţul detergenţilor, cu 16% mai mare faţă de mai 2022.
În acelaşi timp, gazele sunt cu 10% mai scumpe faţă de periioada similară de anul trecut, iar energia electrică cu 3,7%. Dintre servicii, cele mai mari scumpiri au fost la bilete de avion, cu 46%, şi servicii de apă, canal, salubritate, cu 21%, la fel ca transportul CFR.
Pe de altă parte, combustibilii s-au ieftinit faţă de mai 2022 cu 10%, iar medicamentele cu o medie de 3,7%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 3,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) este 14,7%.