Pe fondul grevei profesorilor care ar putea prelungi anul şcolar, vacanţele de pe litoral din perioada următoare sunt sub semnul încertitudinii. Recepţiile hotelurilor de la mare sunt asaltate de apeluri privind anularea rezervărilor. Turiștii care vor să își reprogrameze concediile in iulie sau august trebuie sa plătească dublu sau chiar triplu pentru nopțile petrecute la mare.
„Rezărvările din această perioadă au fost anulate, pentru că domină incertitudinea. Se termină anul şcolar pe 16 iunie sau nu? Mulţi turişti ne întreabă pe noi la telefon. Industria hotelieră a fost foarte afectată de această grevă”, a declarat Lucian Popa, proprietarul unui hotel.
„Turismul în România este dependent de structura anului şcolar, iar noi, pe litoral suntem cei mai afectaţi”, a spus Corina Martin, proprietar agenție de turism, potrivit Observatornews.ro.
Așteptarea unei decizii cu privire la greva din învăţământ se simte în încasările hotelierilor, care s-au trezit cu anulări peste anulări.
Managerii și proprietarii de baruri de pe litoral se plâng și ei.
„În perioada asta au fost anul trecut mai mulţi turişti şi este clar că această situaţie cu greva ne afectează” , a declarat Ana Maria, manager beach bar.
Cei care nu anulează concediile, dar își doresc sa le reprogrameze trebuie să se aştepte la alte tarife. Faţă de early booking, preţurile din vârf de sezon sunt mult mai mari.
Cu cât se vor scumpi vacanţele reprogramate
Turiştii care îşi reprogramează vacanţele din luna iunie pentru luna august vor plăti dublu. Astfel, dacă o cameră, la un hotel de trei stele acum costă 250 de lei, în vârf de sezon va costa 500 de lei.
„La hotelul la care stăm noi, am făcut o simulare pentru luna iulie şi e de trei ori mai scump. Acum este 320, cu mic dejun inclus, iar în iulie era 1000 de lei”, a spus un turist.
Rezervările pentru iulie şi august sunt făcute deja în proporţie de 80% la hotelurile de pe litoral.