Camera Deputaților, construcția gigantică ridicată de Nicolae Ceaușescu – când se numea Casa Poporului, a scos la licitație în SICAP un contract de 12,5 milioane lei (2,5 milioane euro) ce vizează achiziția de electricitate necesară să alimenteze funcționarea pe un an a întregii clădiri, de la 1 iulie 2023 la 30 iunie 2024, potrivit datelor consultate de Economedia. În total, Camera Deputaților vrea să cumpere 14,15 milioane KWh (14,15 MWh), adică este dispusă să dea 0,88 lei pentru KWh. Prețul include costul energiei, cu transport și distribuție, dar este fără taxe specifice (certificat „verde”, TVA).
Spre a avea un ordin de comparație, trebuie spus că prețul plafonat pe care-l plătește populația cu o consum lunar între 100 și 255 kWh, este 0,80 lei/KWh, cu toate taxele incluse, inclusive TVA.
În același timp, este de precizat că prețul de piață al energiei a scăzut mult, în ultima perioadă, din pricina excedentului de producție care vine pe un fond de consum mic.
Deputații vor ca energia să fie „verde”, aici putând fi vorba de energie din surse fotovoltaice, eoliene, dar și hidro. „Furnizorul va asigura în fiecare punct de consum atât cantitatea de energie electrică şi factorul de putere solicitat, cât şi serviciul de transport şi distribuţie. În acest sens, furnizorul are obligaţia de a încheia (în cazul în care acestea nu există) contracte cu operatorii de transport şi distribuţie până la data începerii furnizării energiei electrice.
Ce cerințe au deputații pentru curentul consumat
Energia electrică furnizată va avea componenta din resurse regenerabile în procent de minimum 85%. Dovedirea ponderii sau cantității de energie din surse regenerabile din cadrul mixului energetic al furnizorului şi din cadrul energiei furnizate consumatorilor se va face conform prevederilor Legii nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie republicată cu modificările și completările ulterioare”, citim în caietul de sarcini. Tot aici, găsim că deputații se obligă să achite lunar facture la energie.
Clădirea Camerei Deputaților este emblematică pentru București și România, fiind construită în perioada comunistă, în urma unor investiții colosale. Are peste 3.000 de camere, multe nefolosite, și o valoare estimată, în prezent, de 4 miliarde de euro. La această dată, secțiuni din clădire trec printr-un proces de restaurare și modernizare.