De joi, Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav va fi operațional, după ce în weekend a fost deschis publicului larg care a avut parte de concerte, spectacole și alte surprize. Joi va fi și inaugurarea oficială. Primul zbor va ateriza la ora 8.10, fiind un avion Tarom care va aduce oficialități din Capitală.
Special pentru acest eveniment, Consiliul Județean a pregătit și câteva suveniruri. Pentru realizarea acestor materiale promoționale, autoritățile au semnat un contract cu firma râșnoveană Gamer Design în valoare de 56.335,4 lei fără TVA, respectiv 67.039,12 lei cu TVA.
În total, ar urma să fie pregătite 370 de „cadouri”, acestea urmând să conțină brelocuri sub formă de troller, dar și pernuțe travel pentru călătorie din material textil, personalizate cu numele și sigla aeroportului. De altfel, firma râșnoveană ar urma să mai confecționeze și 50 de fanioane textile personalizate.