La munte a fost o zi excelentă pentru plimbare, așa că potecile din jurul Brașovului s-au umplut de oameni care au căutat răcoare, liniște și aer curat, conform știrileprotv.ro
La prânz s-au aglomerat și zona de picnic de la Pietrele lui Solomon a fost plină de oameni dornici să mănânce în aer liber. Dar nu au lipsit surprizele: o ursoaică și-a făcut apariția, iar autoritățile au emis o avertizare RO-alert pentru cei aflați în zonă.
Bărbat: „Am ajuns la ora 6 la locul de grătar, am fost primii. Noi am mâncat deja o dată, micul dejun. Tot aici. Acum urmează prânzul”.
În apropiere, cei care s-au nimerit pe Drumul Vechi spre Poiana Brașov au fost avertizați prin mesaj RO-Alert că o ursoaică a ieșit și ea la plimbare, cel mai probabil ademenită de mirosurile grătarelor.
Bărbat: „Nu ne-am speriat, de ce sa ne speriem?! Țipăm, strigăm, fluierăm, facem zgomot, cât mai mult zgomot”.
În final, ursoaica a fost alungată de jandarmi și echipa de intervenție a primăriei. Vremea bună i-a îmbiat pe turiști să facă și plimbări pe potecile din pădurile de la marginea orașului Brașov.
Mulți turiști veniți din zone de șes nu știu însă că, pentru astfel de incursiuni în zone montane, au nevoie de încălțăminte specială de munte.
Cătălin Petrescu, Salvamont Brașov: „Ei vin cu papucii cu care se plimbă prin oraș. Alunecă, își scrântesc picioarele și, mai rău, ajung pe paturile spitalelor. Tocmai ne întoarcem de la o astfel de situație, un turist a și ieșit de pe traseu marcat, neechipat, a alunecat și acum a fost preluat de SMURD”.
Pentru stabilitate, specialiștii ne recomandă pantofii de trekking sau bocancii care sunt mai lați, susțin glezna și au talpă aderentă.