Deși adevărul Revoluției de acum 34 de ani este văzut de toată lumea, monstruos de mare și urât, unii se chinuie încă să închidă ochii. Lașități, complicități, frici și multă, foarte multă minciună au acoperit cadavrele celor omorâți atunci. Totul s-a transformat în rechizitorii fără niciun final și statistici reci. 68 de morți, 150 de răniți și 55 de teroriști la Brașov. Dar mult mai multe biografii frânte, întrerupte sau bifurcate, asemeni liniilor destinului scrise în palmă.
Maria
„Alghi, palma aia parcă-mi arde obrazul și acum!”. Cu tunsura ei periuță, înconjurată de un nor de fum de la o țigară din care pufăia tot timpul, Maria părea că-și pierduse vlaga. Ea, cea mai ambițioasă ziaristă din Brașov. Cea care, pentru o cauză dreaptă, nu ar fi abandonat niciodată lupta. Prin geamul din spatele ei cerul plumburiu părea că o să înghețe totul ca într-un film apocaliptic.
Maria participase la comemorarea de 21 de ani a Revoluției. Depuneri de flori, discursuri ale politicienilor, chestii obișnuite, an de an. Bișnițarii eroi, foști securiști cu patalama de revoluționari și escroci cu aere de martiri, toți se înghesuiau să depună flori sub crucile placate cu marmură din centrul orașului.
Niciunuia nu-i plăceau articolele Mariei. Venise cu o coroană pe care voia să o pună pe mormântul lui Nicușor, un adolescent de 19 ani, torturat și ucis de securiști la Revoluție. Cazul, pe care-l documentase ani de zile, era cumplit, iar Maria nu se împăca cu gândul că asasinii nu vor plăti niciodată.
Câțiva malaci au înconjurat-o, dar ea, curajoasă, a încercat să treacă printre ei. Palma, venită de undeva din îmbulzeală, i-a umplut gura de sânge. S-a clătinat și aproape a căzut. Dar un jandarm a prins-o de braț, iar golanii turbulenți din asociația de „revoluționari” au fost împrăștiați.
Palma pe care a primit-o, nu a dărâmat-o pe loc.
După două săptămâni, însă, într-o dimineață de ianuarie friguros și plin de zăpadă, la ora 4 dimineață, a murit în urma unui infarct.
Nicolae
Nicolae era un un securist recunoscut pentru palma lui grea. Nici amenițările nu-i erau mai ușoare. Ani de zile le-a urmărit pe asistentele de maternitate care se ocupau de avorturi ilegale. Apoi, de recalcitranții care-l înjurau pe Ceaușescu. În 22 decembrie 1989, a fost reținut ca terorist și dus în arestul Miliției, alături de un alt coleg din Securitate. Acolo și-a petrecut o noapte întreagă în decembrie 1989. Al treilea arestat din celulă, mult prea vorbăreț, a murit a doua zi. Medicul legist a constatat că, în urma unei bătăi crunte, sternul îi era spart, iar coastele rupte. Fusese tocat în bătaie.
După revoluție, securiștii au fost transformați în juriști printr-o lege data din pix. Unii au devenit procurori, alții avocați sau notari. Nicolae a ajuns juristul Prefecturii. Apoi, al Primăriei.
Maria adunase o mulțime de declarații de la oamenii bătuți și șantajați de fostul maior de Securitate, ajuns mâna dreaptă a primarului Brașovului, cel care dădea semnătura de legalitate pe orice act important al municipalității. Dar, cui îi păsa? Nicolae era un om evlavios, care donase bani grei unor biserici. În fața icoanei din biroul lui, smerit, arăta de multe ori cu palma întinsă: „Numai Dumnezeu are dreptul să judece!”.
Beneficiar de pensie specială și retras din Primărie, fostul maior de Securitate, arestat la Revoluție ca terorist, a ajuns apoi juristul regiei care se ocupă de patrimoniul locativ al orașului. Tot pe un salariu uriaș, așa cum fusese obișnuit toată viața. De aici, în urmă cu cinci ani, fusese concediat de noua administrație.
Acum câteva săptămâni, la 12 ani de la moartea Mariei, pe care o considera cel mai mare dușman al lui, Nicolae a ieșit din nou victorios. La fel ca la Revoluție. Fostul securist a dat în judecată Primăria, cerând despăgubiri, pentru că a fost concediat abuziv. Bineînțeles, a câștigat.
Tot acum câteva săptămâni, Ileana, mama unui copil ucis la Revoluție, venise din Spania, pentru a-și obține pensia de urmaș. 918 lei, pe care statul roman nu mai catadicsea să i-i dea, din fel de fel de motive birocratice.
Ileana
Serialul pe care Maria îl făcea pe vremuri la o televiziune locală aduna o mulțime de declarații ale celor care, în timpul Revoluției, trecuseră prin drame greu de imaginat în ziua de azi. Discuția cu Ileana, mama copilului de 12 ani ucis la Revoluție, ar rupe sufletul oricui ar asculta-o. Femeia povestea cum și-a găsit copilul într-un morman de cadavre: „Erau călare unul peste altul, trântiţi pe burtă, cu capetele în jos. Şi îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi erau… aşa, peste 200 de oameni. Trei sau patru mormane, înalte de un metru jumătate… La ieşirea din hală, în stânga… pe o pufoaică, era copilul meu, întins. În chiloţei, de la bust în sus gol. Cu ochii deschişi, zâmbind… Am fugit să-l iau în braţe. În momentul când m-am aplecat şi l-am îmbrățișat, l-am simţit rece tot. Palmele mi-au intrat în spatele lui. În momentul acela am început să zbier… Practic, copilul meu nu mai avea coloană, era gol. Era gaură, gaură… ”. Maria ascultase multe astfel de mărtuirisiri, dar povestea Ilenei era printre cele mai dure.
În interviul dat Mariei, Ileana povestea întâlnirea ei cu un procuror militar, din toamna anului 1991. Un tip înalt, cu început de chelie, îmbrăcat în haine militare, care i-a răspuns foarte arogant. „Copilul dumitale o fost un terorist şi un hoţ… A furat un ghiul de aur în mulţime şi îi aproviziona teroriştii”, i-a explicat procurorul. De aceea, degetele i-ar fi fost retezate, pentru a i se putea scoate ghiulul. „Domnule, cum poţi să-mi spui dumneata lucrul acesta?!… Toate degeţelele lui erau gaură… Numai pielea la degetuţe se mai simţea. L-o împuşcat în burtă, dar în mânuţă … ce-o mai avut cu mânuţele de le-o secerat aşa?!”, i-a replicat Ileana procurorului. „Asta este, doamnă. Atâta ştiu, atâta pot să vă spun”. Apoi i-a întors spatele și a plecat.
Ileana era, în timpul comunismului, sudoriță. După revoluție, s-a dus să lucreze la fata ei, în Spania. De Ziua Eroilor, s-a întors în România. Voia să afle de ce statul roman nu-i mai plătește drepturile de urmaș al unei victime din Revoluție. Funcționarii la care a mers în audiență au umilit-o. Trimisă de la o instituție la alta, pentru o amărâtă de pensie, nu a mai suprtat batjocura. S-a dus pe Drumul Vechi spre Poiana Brașov, s-a stropit cu benzină și și-a dat foc. A murit în chinuri groaznice. În palmă, ținea o bucată de carton scrisă cu un marker.
Anca
Anca este procuror și se ocupă de dosarul Ilenei, femeia care și-a dat foc pe Drumul Vechi. Timp de două săptămâni, Parchetul a ascuns cazul. L-ar fi ascuns, poate, și 32 de ani, dacă un prieten al Ilenei nu ar fi scris totul pe pagina lui de Facebook. Crimele statului roman, la fel ca cele din dosarele fără sfârșit deschise acum mai bine de trei decenii, nu trebuie să fie cunoscute de oricine. Și mai ales vinovații trebuie ascunși cu grijă. Nu asta a fost treaba procurorilor până acum? Ca orice om al legii, Anca este obligată să folosească cuvinte lemnoase. „În prezent se fac cercetări în REM cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, iar în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală pentru a se lămuri cauza morții. Legat de mesajul lăsat de victimă, fac precizarea că nu putem reda conținutul acestuia, dar pot menționa că doamna era nemulțumită de evoluția lucrurilor în România după Revoluția din 1989, data de 25 mai când și ziua în care se comemorează eroii revoluției”.
Ca un adevărat profesionist, Anca nu a spus nimic, dar ne-a explicat totul.
Ileana este a 69 victimă a Revoluției din Brașov.
Text și desen de Alexandru Ghiza
