
Turnul CET din Brașov ar putea fi demolat, dacă experții constată că nu mai este sigur. Ridicată în 1986, construcția din Brașov este a 3-a cea mai înaltă clădire din România.
Turnul are o înălțime de 280 de metri și este considerat un simbol al oraşului. Însă, cum a fost lăsat în paragină, turnul a ajuns subiect de ironii și chiar teren pentru amatorii de echilibristică ce îşi pun viaţa în pericol. Mulţi dintre ei sar gardul fostei Centrale Electrotermice și escaladează structura pentru senzații tari şi nişte like-uri pe rețelele de socializare. Clădirea aparţine acum municipalităţii care vrea să contruiască în zonă un parc industrial.
Turnul, care se poate vedea de la kilometri, a fost construit în 1986 pentru evacuarea gazelor de ardere de la fosta Centrală Electrotermică a Brașovului. Cum centrala s-a închis, turnul și toate instalațiile din jur au ajuns ruine.
După ce Centrala Braşovului a intrat în insolvență, Primăria a cumpărat cele 50 de hectare de teren, pentru suma de 13 milioane de euro. Tranzacția a fost finalizată chiar luna trecută iar autoritățile locale vor să transforme locul în parc industrial. Asupra turnului nu s-au hotărât încă.
„O să evaluăm dacă stare lui permite să rămână în continuare în picioare sau va trebui să-l demolăm. Una dintre variante este de a fi menţinut ca şi obiectiv, ca imagine a oraşului pentru dezvoltarea industrială pentru acea zonă”, a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov, pentru observatornews.ro.
Părerile braşovenilor sunt însă împărţite. „Ar trebui demolat. Şi demolat şi pe aici. Şi construit altceva”, crede un bărbat. „Părerea mea este că, dacă e dezafectat, trebuie dărâmat. Vreau să arate cât mai bine Braşovul, mai nepoluat”, zice altcineva. „Păstrat. Să fie simbol pentru timpul lui Ceauşescu. Că s-a făcut ceva în timpul ăla. Şi în timpul ăsta nu”, este de părere un alt braşovean.
Până acum, în România au fost puse la pământ prin implozie nouă turnuri industriale.