Tribunalul București a declarat falimentul Euroins, în urma cererii formulate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF). Anterior, în luna mai, Tribunalul București a amânat cu două săptămâni decizia privind cererile de intrare în faliment a companiei Euroins, următorul termen fiind pe 9 iunie. Polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, subliniază ASF, citată de Economedia.
Conform deciziei Tribunalului, lichidator judiciar provizoriu a fost numit practicianul in insolvenţă CITR FILIALA BUCURESTI SPRL.
ASF a anunțat în data de 17 martie 2023 că retrage licența de asigurare a Euroins România și numește un administrator interimar, cu intenția declarată de a deschide procedura de faliment împotriva companiei. ASF susținea că, la data de 30 iunie 2022, societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea necesarului de capital de solvabilitate (SCR), situație care se menține și la data de 30 septembrie 2022.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a formulat, pe 18 aprilie, cererea de faliment împotriva Euroins România, fostul lider RCA, care a intrat în insolvență, potrivit unei decizii de la Tribunalul București.
Duppă 3 luni, șoferii trebuie să își încheie noi polițe
La rândul său, ASF transmite că Tribunalul București a confirmat astăzi starea de insolvență constatată de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 262/17.03.2023. După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă procedura falimentului societății de asigurare.
În acest context, potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).
După împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.
Amintim că atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).