Anul acesta, festivalul berii Oktoberfest va avea loc într-o nouă locație, respectiv pe un teren viran privat de pe strada Turnului (vizavi de Pașapoarte și Înmatriculări). Ținând cont că locația este în apropiere de Parcul Tractorul, în spațiul public au fost lansate diverse speculații legate de faptul că evenimentul privat ar urma să fie făcut în zona de agrement publică, astfel încât ar crea disconfort.
În acest context, oficialii Primăriei Brașov au făcut unele precizări subliniind în primul rând faptul că evenimentul nu se va organiza în Parcul Tractorul, pe domeniul public, ci pe un teren proprietate privată, adiacent parcului.
De altfel, organizarea evenimentului va fi atent supravegheată de către Primărie. „Organizatorul nu a solicitat desfășurarea acestui eveniment pe domeniul public. Chiar dacă ar fi făcut-o, nu ar fi primit acordul de ocupare pentru organizarea evenimentului în interiorul parcului. Municipalitatea se va asigura că organizatorul va delimita foarte clar cele două spații, astfel încât în perioada festivalului să nu fie afectat spațiul parcului”, au subliniat reprezentanții Primăriei Brașov.