
Lucrările de modernizare a DJ 102 I Valea Doftanei (judeţul Prahova) – Brădet (judeţul Braşov), drum care ar urma să decongestioneze traficul de pe DN 1 până la finalizarea autostrăzii, ar putea începe în septembrie, însă demararea lor este condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor care le revin beneficiarilor finali, respectiv consiliilor judeţene Braşov şi Prahova, în ceea ce priveşte exproprierea terenurilor afectate de investiţie, se arată într-un comunicat remis de Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, relatează Agerpres.
Este una dintre concluziile discuţiilor ce au avut loc marţi, la sediul CNI, în cadrul cărora a fost analizat stadiul implementării contractului.
„În prezent, se lucrează la proiectul tehnic de execuţie, astfel încât, potrivit conducerii CNI, Ordinul de Începere a Execuţiei Lucrărilor va putea fi emis în cursul lunii septembrie 2023. Demararea lucrărilor este condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor care le revin beneficiarilor finali, respectiv consiliilor judeţene Braşov şi Prahova, în ceea ce priveşte exproprierea terenurilor afectate de investiţie. În acest context, s-a convenit necesitatea finalizării coridorului de expropriere la nivel de proiect tehnic, astfel încât documentele să corespundă întru totul cu realitatea din teren, iar apoi să se treacă la realizarea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare construirii drumului interjudeţean”, a declarat președintele CJ Braşov, Adrian Veștea.
Totodată, potrivit sursei citate, oficialii braşoveni au propus ca serviciile de proiectare poduri tehnologice şi rute ocolitoare, care iniţial erau în responsabilitatea celor două administraţii judeţene, să fie contractate şi implementate de CNI, finanţarea rămânând în sarcina consiliilor judeţene Braşov şi Prahova, iar această idee a fost agreată la nivelul conducerii CNI.
De asemenea, au fost discutate responsabilităţile părţilor în ce priveşte relocarea reţelelor de utilităţi, în cazul în care acest lucru va fi necesar în cursul implementării proiectului, a menţionat sursa citată.