CFR Infrastructură a primit două oferte la contractul pentru modernizarea Gării Bușteni, stație construită în 1890. Contractul pentru modernizarea Gării Bușteni are o valoare de 10 milioane lei, iar marți, 6 iunie, au depus oferte asocierile CMA CONSTRUCT DEVELOPMENT (Leader),SC VELMANIT IMPEX SRL respectiv GDO MOV IMPEX S.R.L. (Leader),Omega Cert Sistem SRL, scrie economedia.ro.
Este un contract de proiectare și execuție cu o durată de 24 de luni, 6 pentru etapa de proiectare și 18 luni pentru execuție, iar printre lucrările care vor fi efectuate se numără reabilitarea clădirii pentru călători, a tunelului pietonal și prelungirea peroanelor intermediare cu 100 de metri.
Prima clădire a Gării Bușteni a fost construită în 1879, în timpul Regelui Carol I, dar actuala clădire a fost deschisă în 1890. Are trei corpuri principale și o arie desfășurată de 697 mp. Obiectivul principal este cel de modernizare a stației de cale ferată pentru aducerea acesteia la standardele cerințelor europene, prin îmbunătățirea serviciilor pentru călători, adaptarea la normele privind persoanele cu dizabilități. Aceasta presupune o revizuire a structurii de rezistență, finisajelor și înlocuirea instalațiilor aferente, potrivit caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia.
„Lucrările au ca scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare în stații și furnizarea de servicii de calitate pentru călători. Lucrările de reabilitare a Stației CF Bușteni care urmează a se executa sunt urmatoarele: amenajarea pieței gării și a zonelor adiacente clădirii de călători, reabilitarea clădirii de călători conform recomandărilor expertizei tehnice; realizarea unei noi construcții, adiacența clădirii de călători în cap Y, amenajarea grupului sanitar pentru călători; prelungirea peroanelor intermediare cu 100 m și reabilitarea stratului de uzură al peroanelor existente, reparația gardului de protecție existent care va fi extins pe lungimea peroanelor nou proiectate, reabilitarea copertinelor existente, reabilitarea tunelului pietonal existent, complectarea (sic!) instalațiile de telecomunicatii existente cu cele noi propuse, lucrări de amenajare provizorie a anumitor spații, până la definitivarea celor noi”, conform informațiilor din SEAP.
Magistrala CFR București – Brașov este modernizată pentru viteza de 140 km/h până la Predeal. Pentru secțiunea Predeal – Brașov, CFR Infrastructură a ales varianta tunelului de 10 kilometri. Tunelurile dintre Predeal și Brașov au fost construite în urmă cu aproape un secol și jumătate (1876-1878), iar trenurile ating o viteză maximă de 50 km/h, declivitatea fiind de 25%.