Piața imobiliară din 2023 continuă să fie o ”piață a vânzătorilor”, dar tot mai puțin, arată analiza unei agenții imobiliare cu activitate la nivel național, care susține că oferta este, în continuare, mai scăzută decât cererea. Peisajul începe să arate semnale de îngrijorare în piața rezidențială: accesul la credite e tot mai dificil, tranzacțiile sunt în scădere, dezvoltatorii își amână proiecte, dar proprietarii încă țin de prețuri.
“Deși cererea a scăzut drastic în ultima perioadă, din cauza prețurilor și a costurilor creditării tot mai mari, cererea nu a scăzut suficient de mult cât să inverseze polul de putere. Cererea, deși căzută, devansează cu mult oferta, care a scăzut la rândul ei. În timp ce cumpărătorii reflectă dacă să cumpere sau nu, dezvoltatorii și-au luat, la rândul lor, pauze de gândire”, arată o analiză a agenției Blitz Imobiliare.
Consultanții imobiliari spun că majorările de prețuri la materialele de construcție și stocurile insuficiente îi fac pe mulți dezvoltatori să ducă costurile în zona de apartamente ieftine sau pun în așteptare proiectele, de teama de a nu rămâne cu banii investiți în construcții nefinalizate.
“Această dinamică relațională dintre cumpărători și vânzători au dat în piață un număr de tranzacții în scădere și prețuri în creștere”, spun reprezentanții Blitz Imobiliare, care citează date ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Potrivit ANCPI, în luna aprilie 2023, la nivel național, au fost încheiate 41.921 de tranzacții, cu 27.09% mai puține față de luna precedentă, luna martie 2023, când au avut loc 57.499 de tranzacții. Precizăm că datele ANPCI se referă la apartamente, case și terenuri. Această cifră indică o scădere cu 27,09% față de luna anterioară și o creștere față de începutul de luna ianuarie cu 25,99%, precum și o scădere de 21,24% față de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 53.225 tranzacții. Aceasta în condițiile în care în luna aprilie abia se relansau tranzacțiile în piață după șocul provocat de începutul războiului din Ucraina. Scăderea generalizată a numărului de tranzacții de anul acesta s-a văzut în marile orașe din România, inclusiv în Cluj, cea mai scumpă piață imobiliară a țării și în capitală.
Cu toate acestea, datele agenției imobiliare arată că prețurile cerute au crescut în a patra lună a anului. Pe de altă parte, merită menționat că diferența dintre prețurile solicitate acum și cele de anul trecut este una mai degrabă mică.
Harta prețurilor, potrivit datelor Blitz
Dintre marile orașe, Clujul e în top și în aprilie, cu cele mai scumpe apartamente. Pe locul doi al celor mai scumpe orașe s-a situat București, urmat de Constanța. Doar că în Constanța prețurile au scăzut față de anul trecut, iar în restul orașelor analizate prețurile au crescut moderat, cu 1-4%. Cluj-Napoca a fost municipiul cu cea mai importantă majorare față de anul trecut, cu o creștere de 6,31% (130 de euro/mp).
Baza de calcul al prețurilor pe orașe a fost realizată cu ajutorul mediilor ponderate înregistrate în baza de oferte ale companiei Blitz, care înregistrează o medie de 15.500 de proprietăți lunar. Mai menționăm faptul că prețurile înregistrate de Indicele Blitz sunt prețurile cerute de către proprietari și nu prețurile finale negociate la care au fost vândute proprietățile.
București
În București tranzacțiile au scăzut cu 31,96%, situându-se la un nivel mai scăzut chiar decât nivelul din ianuarie, înregistrându-se doar 6.322 tranzacții. Prețul mediu la apartamentele de vânzare din București și-a continuat trendul de creștere pe anul 2023 până la 1.732 de Euro/mp, fiind mai ridicat cu +1,88% față de luna anterioară, mai ridicat cu +3,34% față de începutul anului și cu +1,29% mai mari față de luna aprilie a anului trecut, când erau la nivelul de 1.710 Euro/mp (diferență de 22 Euro/mp). La un apartament de 50 de mp, această creștere anuală de preț înseamnă 1.100 de euro în plus.
După o primă lună cu tranzacții mult sub așteptări și după ce numărul acestora aproape că s-a dublat în a doua și a treia lună din an, în luna aprilie am avut din un nou preț record al anului în Bucureșt.
Cluj, în continuare foarte scump
În județul Cluj s-a înregistrat în luna aprilie 2.042 de tranzacții, cu 22,15% mai puține față de luna precedentă. În timp ce numărul de tranzacții a scăzut dramatic, prețurile la apartamentele de vânzare din Cluj au fost din nou pe trend de creștere după ce au scăzut timp de trei luni consecutiv. Indicele Blitz pe Cluj a avut o creștere cu 4,88% față de luna anterioară, de 1,2% față de începutul anului, și o creștere cu 6,31% față de perioada similară a anului trecut. Prețul mediu pe metru pătrat la imobilele de vânzare, pe Cluj și vecinătăți, în luna aprilie 2023, a ajuns la 2.191 Euro/ mp, cu creștere de la 2.165 de Euro/mp cât era la începutul anului și de la 2.061 de Euro, cât era în luna aprilie anul trecut, înregistrând o creștere cu 130 de euro/mp. La un apartament de 50 de mp, această creștere anuală de preț înseamnă 6.500 de în plus.
Constanța, prețuri „mici”
În județul Constanța conform ANCPI, în luna aprilie 2023, au avut loc 2.288 de tranzacții, cu +1,64% mai multe față de luna precedentă când au fost încheiate cu succes 2.251 de tranzacții. Județul Constanța este singurul județ unde numărul tranzacțiilor nu a scăzut.
În municipiul Constanța, pe de altă parte, apartamentele au fost ofertate în medie cu 1.625 euro/mp, după o creștere moderată de preț de 2,46 % față de luna martie, și mai scumpe cu 5,86% față de începutul anului.
Chiar în aceste condiții, prețurile în Constanța au fost mai mici decât nivelul prețurilor din aprilie anul trecut, cu 2,34%, când erau la nivelul de 1.664 Euro/mp, adică mai ieftine 39 de euro/mp! La un apartament de 50 de mp, această scădere anuală de preț înseamnă 1.950 de euro mai puțin.
Brașov, 22% mai puține tranzacții imobiliare
Conform ANCPI, în județul Brașov, în luna aprilie, s-au înregistrat 2.274 tranzacții, cu 22,15% mai puține față de luna precedentă, când au fost înregistrate 2.921 de tranzacții.
În municipiul Brașov, prețurile la apartamentele de vânzare au avut o evoluție negativă în aprilie, având o medie de 1.510 Euro/mp, în scădere cu -2,33 % față de luna anterioară. Evoluția trimestrială a fost de asemenea negativă cu -1,63%.
Creșterea anuală a fost de +4,93%, față de nivelul prețurilor din anul trecut, când erau la nivelul de 1.439 Euro/mp. La un apartament de 50 de mp, această creștere anuală de preț înseamnă 3.550 de euro mai mult, chiar în condițiile trendului descrescător.
Cererea pentru proprietăți rezidențiale de vânzarea în T1 a fost cu 21,5% mai ridicată față de trimestrul anterior
Comparativ cu trimestrul trecut, cererea pentru proprietăți rezidențiale de vânzare a fost, în primul trimestru din 2023, cu 21.5% mai ridicată la nivelul celor șase centre regionale supuse analizei. Din acest punct de vedere, cinci din șase orașe analizate au consemnat creșteri, respectiv București (+32,5%), Cluj-Napoca (+30,1%), Timișoara (+8,4%), Iași (+6,3%), Brașov (+2,1%). Singurul oraș care a înregistrat o scădere a interesului pentru achiziția de locuințe a fost Constanța (-1,9%). Astfel, în primul trimestru din 2023 aproximativ 124.000 de potențiali cumpărători au căutat, pe Imobiliare.ro, locuințe în cele șase mari centre regionale ale țării.
Oferta în scădere a proprietăților existente la vânzare
Numărul proprietăților rezidențiale (atât apartamente, cât și case) disponibile spre vânzare în portalul Imobiliare.ro în marile orașe ale țării s-a depreciat, per ansamblu, cu 18,8% în ultimul an, față de cel anterior, ajungând la un total de 10.880. Pe parcursul ultimelor 12 luni, toate marile orașe analizate au consemnat deprecieri ale ofertei rezidențiale de pe piață.
- În primul trimestru din 2023, prețurile solicitate pentru proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat ușor, în medie, cu 0,3% față de trimestrul anterior, conform celei mai recente analize Imobiliare.ro. În ceea ce privește evoluția anuală, se constată o creștere de 1,7%, în opoziție cu evoluția pieței rezidențiale la nivelul Uniunii Europene, unde se poate observa o tendință de ușoară scădere a prețurilor.
„Piața rezidențială a avut o evoluție surprinzătoare în primul trimestru al anului în ciuda unor condiții dificile de finanțare și a inflației care a erodat puterea de cumpărare. Deși am avut o cerere în scădere, echilibrul s-a menținut, deoarece oferta a fost, la rândul ei, considerabil mai mică. Avem așadar o piață rezidențială dinamică, dar pe un fond tranzacțional redus. Dacă în ultimele luni o prognoză privind evoluția prețurilor era dificil de enunțat, astăzi, indicatorii pe care îi avem la dispoziție ne îndeamnă să credem că stabilitatea va fi cuvântul de ordine în acest an”, a spus un reprezentant al Imobiliare.ro.
ValorEasy: Scăderi majore de tranzacții în T1, dar proprietarii încă nu ajustează prețuri
Volumul unităților imobiliare vândute în primul trimestru al anului este cu 10.000 mai mic față de perioada similară din 2022, o scădere de 23%, arată cea mai recentă analiză a platformei de cercetare a pieței imobiliare ValorEasy, care urmărește statisticile oficiale. Aceasta mai arată că, după livrări record în 2022, piața rezidențială nouă se confruntă cu obstacole majore, iar unele proiecte ar putea fi livrate cu întârziere. Chiar și în acest context, analiza notează că proprietarii încă nu sunt dispuși să ajusteze prețul solicitat – nefiind nevoiți să vândă la prețuri mai mici, aceștia închiriază sau amână decizia de vânzare.