Ieri în jurul orelor 10.00, polițiștii au oprit în trafic un autovehicul, care circula pe DN 73, la intersecția cu A3, din Stațiunea Râșnov, județul Brașov. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care nu a putut face dovada deținerii unui permis de conducere. Drept urmare, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date aparținând Poliției Române, ocazie cu care s-a stabilit că permisul de conducere al acestuia a fost anulat din data de 26.02.2018.
Șoferul s-a ales cu un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis, în care polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora.