
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au identificat în trafic un bărbat care conducea autovehiculul cu o alcoolemie peste valoarea limitei legale.
La data de 4 iunie, în jurul orei 00.30, in urma unor date pe care polițiștii le aveau despre o persoană care ar fi tulburat liniștea publică a unor locatari din municipiul Brașov, au afectuat activități de identificare a celui precizat și, în apropierea localității Prejmer, au oprit în trafic un autovehicul, la volanul căruia se afla bărbatul bănuit de provocarea zgomotelor deranjante.
Pentru că cel oprit prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, polițiștii au procedat la testarea sa din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.