
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au dispus măsura preventivă a reținerii a două persoane, după ce acestea ar fi sustras o motocicletă si ar fi condus-o pe dumurile publice din localitățile Poiana Mărului și Zărnești.
La data de 2 iunie a.c., polițștii au fost sesizați de către deținătorul unui moticiclete, din localitatea Poiana Mărului, Județul Brașov, care semnala faptul că i-a fost sustras vehiculul dintr-o anexă a locuinței sale.
Cercetările polițistilor au dus la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea faptei, aceștia fiind doi tinerii, de 17 și 18 ani, ambii din localitatea Poiana Mărului.
Materialul probator a arătat că persoanele au pătruns in noaptea de 1/2 iunie în curtea deținătorului motocicletei și au sustras-o dintr-o anexă a imobilului, unde se afla depozitată.
După ce au luat vehiculul, l-au condus pe drumurile publice ale localităților Poiana Mărului și Zărnești, deși conducătorul motocicletei, unul dintre cei doi tineri, nu era deținător de permis de conducere.
Verificările pe care polițiștii le-au efectuat în bazele de date au mai arătat faptul că vehicului sustras, care a circulat pe străzile celor două localități, nu era înmatriculat.
În cauză, pentru faptele săvârșite de către cei doi tineri, polițiștii au întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești. Totodată a fost dispusă și măsura reținerii și introducerii suspecților în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar la finalizarea verificărilor vor fi dispuse măsurile legale.