
18 persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de către echipele Salvamont.
Câte patru apeluri au vizat echipele din Caraş Severin şi Râşnov, iar câte două Salvamont Prahova, Salvamont Buşteni şi Salvamont Sibiu. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 18 persoane, dintre acestea 4 fiind predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru evacuare şi transport aerian la spital au transmis salvamontiştii.
Potrivit acestora, s-au primit 37 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.