
Ședința de Consiliu Local de astăzi a fost din nou prilej de „gâlceavă” între consilierii locali PNL și PSD cu primarul Allen Coliban.
Printre „subiectele” dezbătute în afara ordinii de zi a fost și proiectul de reconversie a Pieței Sfatului. Reamintim că în urma unui concurs de soluții, o casă de arhitectură din București a venit cu o variantă de schimbare a design-ului Pieței Sfatului, care, printre altele, prevede și mutarea fântânii în apropierea Casei Sfatului, cu o dimensiune mai mică și cu o altă arhitectură, total diferită de cea actuală.
Săptămâna trecută a avut loc și o dezbatere publică organizată de municipalitate pe acest subiect, la care au participat, fizic și online, doar aproximativ 100 de persoane. Prilej oferit alianței PDS-PNL ca în timpul interpelărilor să ridice problema legitimității demersului de desființare/mutare a fântânii, care în opinia consilierilor PNL și PSD ar reprezenta o tragedie istorică. Pentru că această mutare/schimbare ar duce la pierderea unor amintiri ale brașovenilor, „pentru că la fântână au fost brașovenii în 1987, în 1989 sau la Colectiv”, conform consilierului local PNL Ciprian Chiricheș. Mai mult, consilierul local PSD Marius Potea l-a invitat pe primar la plimbare prin Piața Sfatului, să întrebe oamenii de acolo dacă vor sau nu vor mutarea elementului „istoric” fântâna arteziană.
În replică, primarul le-a explicat consilierilor că acest proiect este rezultatul unui concurs de soluții. Conform lui Coliban, toate momentele importante menționate de consilieri au avut loc, de fapt, în fața prefecturii și nu la fântână. Mai mult, Coliban le-a amintit celor interesați și cele 2 momente importante în care fântâna a fost un punct de reper: campionatul mondial de fotbal din 1994 și momentul „Plăcuța suedeză” din timpul protestelor din 2017 împotrivea guvernului PSD Dragnea, pentru că sediul partidului menționat este chiar…sub fântână. Mai mult, Coliban a menționat că din punct de vedere al arhitecților, fântâna este un element „parazit” în Piața Sfatului, definție (parazit) care l-a mâhnit foarte tare pe consilierul local PNL Ciprian Chiricheș.
În final, alianța PNL-PSD din consiliul local Brașov a solicitat primarului ca orice schimbare care se face în Piața Sfatului să fie avizată de aleșii locali- chiar dacă acesta este procesul firesc și legal pentru că proiectul și bugetul de reconversie trebuie aprobat de Consiliul Local înainte de orice acțiune de acest gen.
Într-o altă acțiune de boicot a primarului, consilierul local Ciprian Chiricheș și-a motivat un vot împotrivă prin faptul că documentul pe care îl avea de analizat nu avea pe el semnătura primarului. Coliban a plecat de la locul lui și l-a ajutat pe Chiricheș, avocat de profesie, cu vechime mare în consiliul local, să găsească documentele potrivite: „Ești pe un word, cum să pun semnătura pe un word? Uite aici PDF-ul, ăsta e documentul la care trebuie să te uiți”, i-a explicat Coliban lui Chiricheș.