
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a publicat în SEAP anunțul pentru demararea licitației care are ca obiectiv execuția lucrărilor de modernizare DN 73, Brașov – Pitești, între km 54+050 – km 128+250.
Valoare estimata a investiției este de 688,5 milioane de lei fără TVA, respectiv 819,31 milioane de lei cu TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor este 19 iulie 2023.
Lungimea totală a sectorului vizat de modernizare este de 74,20 km iar lucrările au fost împărțite în două loturi:
– LOT 1 km 54+050 – km 92+000, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Argeș (Câmpulung – limita dintre județele Argeș și Brașov
– LOT 2 km 92+000 – km 128+250, care cuprinde sectorul de pe teritoriul județului Brașov (limita dintre județele Argeș și Brașov – intrarea în municipiul Brașov).
Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 24 de luni.
13 poduri ar urma să fie modernizate
Proiectul prevede aducerea drumului la parametrii normali de funcționare și fluidizarea valorilor de trafic. Lucrările vizează, pe lângă lucrările de ranforsare și lărgire a carosabilului la minim 7 m, și modernizarea a 13 poduri, resistematizarea a 21 de intersecții, numeroase lucrări de consolidare, respectiv refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale, potrivit datelor DRDP Brașov.
Nu în ultimul rând, o schimbare importantă va fi și lărgirea la 4 benzi de circulație a sectorului cuprins între ieșirea din municipiul Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian.