Fostul sediu al BCR din Centrul Civic al Brașovului a fost cumpărat în 2021 de Compania Venus Crown Residence Estate, administrată de doi cetăţeni moldoveni – Victor Dogot şi Serghei Munteanu –, şi deţinută de compania turcească VVV CONS INSAAT VE TURIZM TICARET ANONIM SIRKETI. Intenția investitorilor a fost de a amenaja un hotel, ce va fi operat sub brandul Double Tree by Hilton. Moldovenii sperau ca anul acesta hotelul să devină funcțional, însă deocamdată se lucrează la partea de autorizații, după ce proiectul a trebuit să fie corelat și cu cerințele Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Brașov.
Proiectul a depășit recent un pas birocratic, respectiv avizul Comisiei de Circulație, care este imperios necesar pentru obținerea autorizației de construire.
Hotelul ar urma să fie dotat cu piscină, SPA, cazino, zone de comerț, servicii, săli de conferințe, restaurant, bar. Potrivit proiectului, corpul jos va fi extins cu mezanin 1 și 2 pentru realizare piscinei și va mai fi executată o extindere și în lateral la ultimul etaj al corpului înalt.
Venus Crown voia un complex rezidențial în zona Onix
Investiția în noul hotel cu 150 de camere era estimată la 21 de milioane de euro.
Sediul BCR era scos la vânzare, inițial, cu 8,4 milioane de euro, după care prețul a mai fost redus, ajungând la 7,5 milioane de euro. Banca nu a comunicat suma cu care a fost vândut sediul din Brașov, dar datoriile companiei cumpărătoare au crescut anul trecut cu 20 de milioane de lei, ceea ce ar putea duce la concluzia că valoarea tranzacției ar fi în jurul a cinci milioane de euro.
Venus Crown avea în plan transformarea complexului de evenimente Casa Venus în complex rezindențial. Complexul Casa Venus a fost inaugurat în 2008, iar în 2019 îşi anunţa închiderea. Acesta a fost deţinut de compania Kaftan SRL, controlată de femeia de afaceri Angela Bolohan, instructor de zumba. Pentru acest proiect, Venus Crown a obținut un aviz de la Circulație pentru refacerea amenajărilor exterioare și montarea de bariere în zona de acces.