Agenția pentru Protecția Mediului Brașov anunță cetățenii și autoritățile administrației publice locale cu privire la obligativitatea curățării terenurilor de planta invazivă ambrozia, numită in termeni populari și iarba pârloagelor.
„Potrivit prevederilor H.G. nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale) care trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an”, a anunțat directorul executiv al APM Brașov, Ciprian Băncilă.
Distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca, după distrugerea buruienii, să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere.
Ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului, evitându-se astfel apariția inflorescențelor. Buruiana se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie până la finalul lunii septembrie, în funcție de condițiile pedoclimatice. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori.
Ambrozia reprezintă un real pericol pentru sănătate din cauza polenului sau care este alergizant. 5 grame de polen pe metrul cub de aer sunt suficiente pentru a provoca reacții severe persoanelor sensibile: rinite, conjunctivite, simptome respiratorii, iar uneori urticarie sau dermatită. Studiile arată că în 50% din cazuri alergia la ambrozie duce la apariția astmului sau la agravarea afecțiunii.