În urmă cu 33 de ani, mai exact pe 20 mai 1990, românii au sărbătorit prin vot Duminica Orbului. Atunci au avut loc primele alegeri postdecembriste, care au fost câștigate de FSN cu 67%, iar Ion Iliescu a fost ales președinte cu 85% din voturi, la o prezență la urne de 86%.
Asta cu toate că Ion Iliescu, liderul FSN, promisese să nu participle la scrutin și în contextul marii manifestații-maraton din Piața Universității, unde se cerea, pe lângă punerea în practică a Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, și ca FSN să nu se transforme în partid politic și să nu candideze, scrie ziare.com.
Dacă în celelalte țări au fost alese partide reformatoare și lideri care veneau din mișcările de disidență sau opoziție anti-comunistă, România s-a mulțumit să aleagă personaje care aparțineau eșalonului doi al Partidului Comunist. Asta chiar dacă în primele zile ale lui ianuarie 1990 au reapărut vechile partide istorice, precum PNȚCD sau PNL. Ele au obținut, însă rezultate modeste.
La 17 mai 1990 a avut loc și prima dezbatere electorală televizată, la care au participat, alături de Ion Iliescu, cei doi candidați ai partidelor istorice: Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD), ambii întorși în țară după ani lungi de exil. Dezbaterea a fost „moderată” de doi foști realizatori TVR din perioada ceaușistă – Victor Ionescu și Emanuel Valeriu (dovedit între timp informator al Securității), precum și de directorul TVR din acea perioadaă, Răzvan Teodorescu, un apropiat al lui Ion Iliescu. Românii nu au fost impresionați nici de elocvența lui Radu Câmpeanu, nici de discursul și ținuta elegantă cu care s-a prezentat Ion Rațiu, preferându-l în schimb pe Ion Iliescu.
Au urmat 6 ani de stagnare economică și socială, prin menținerea rolului puternic al statului. Marile întreprinderi din perioada comunistă au fost ținute în mod artificial pe linia de plutire prin subvenții, pentru a susține locurile de muncă, evitându-se astfel o explozie socială. Pe plan extern, România s-a izolat de Occident, semnând un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică, care va intra în colaps oficial la finele lui 1991. Lipsa reformelor din acea perioada se vede și astăzi, în decalajul pe care România îl are în raport cu alte țări din estul Europei.
