Primarul municipiului Sfântu Gheorghe Antal Arpad a declarat, pentru News.ro, că reprezentanţii conducerii UDMR au luat, vineri, decizia de a continua negocierile în coaliţie privind portofoliile în viitorul Cabinet Ciolacu, după rotaţia premierilor şi a adăugat că Uniunea îşi doreşte să continue guvernarea. Negocierile liderilor coaliţiei ar putea fi reluate luni, au afirmat surse social-democrate.
„Decizia luată este de a continua negocierile. Noi încă mai sperăm că un acord politic semnat de nişte lideri politici în România secolului 21 trebuie respectat sau poate fi respectat. De la această premisă pornim şi anume că este un acord politic semnat între PNL si PSD şi el va trebui respectat. Dacă se doreşte reducerea numărului de ministere, atunci suntem de acord să fie şi UDMR parte a reducerii şi să rămânem cu două ministere în loc de trei, după comasarea Ministerului Sportului, dar dacă argumentul PSD de păstrare a Ministerului Transporturilor este faptul că domnul Sorin Grindeanu este eficient, atunci în aceeaşi măsură putem spune că domnul Cseke Attila este un ministru eficient. Şi noi considerăm că miniştrii şi secretarii de stat ai UDMR au adus o plus valoare în actul de guvernare. Nici nu am primit vreun reproş privind activitatea miniştrilor UDMR”, a explicat Antal Arpad.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a adăugat că UDMR îşi doreşte să continue guvernarea, „cu atât mai mult cu cât am trimis oameni competenţi în Guvern”.
Cu toate că UDMR doreşte să continue noegocierile, voci din partid consideră că Uniunea ar trebui să păstreze portofoliile Dezvoltare şi Mediu, Dezvoltarea fiind prima opţiune, în cazul în care vor fi redistribuite ministerele. De asemenea, UDMR îşi doreşte şi un post de vicepremier, au adăugat sursele din partid, pentru News.ro.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, vineri, că în cazul în care coaliţia rămâne în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere şi vicepremier, PNL va avea opt ministere, vicepremier şi SGG, iar PSD va avea opt ministere, premier, vicepremier şi cancelarul Guvernului.