
Prima gradiniță construită în ultimii 13 ani la Brașov se va deschide în noua zonă rezidențială a cartierului Tractorul, începând cu data de 1 septembrie. Este vorba de grădinița de pe strada Ioan Popasu, care are o suprafață construită de 279 mp și o suprafață desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras.
„În prezent, derulăm procedura de recepție a lucrărilor, care ar urma să fie definitivată luna viitoare. Astfel, de la 1 septembrie, noua unitate va fi deschisă”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. Odată finalizate lucrările, Inspectoratul Școlar ar urma să asigure personalul necesar și să înceapă și înscrierea copiilor.
O investiție de aproape 3,4 milioane de lei
Grădinița va avea 5 săli de grupă, o grupă multifuncțională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spații tehnice aferente, cabinet medical cu izolator, precum și holuri cu vestiare. La subsol, vor funcționa: o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale de curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri. La parter, sunt prevăzute 2 săli de grupă, cabinet medical și izolator, vestiare pentru copii, birouri pentru administrație. La primul etaj, vor fi amenajate 3 săli de grupă, 2 săli pentru depozitarea materialelor didactice și educative, garderobă, 2 grupuri sanitare și oficiu. La etajul al doilea, va fi amenajată o sală multifuncțională.
Lucrările au fost realizate de către firma Romconstruct Grup SRL, și aveau ca termen inițial de finalizare data de 19.10.2022, însă au existat întârzieri și ca urmare a modificării unor soluții tehnice din proiect. Valoarea lucrărilor este de 3.379.403,51 lei, inclusiv TVA.
O altă grădiniță, care se va construi în acest cartier, va fi situată pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu, însă lucrările nu au fost contractate.