Expansiunea imobiliară a Râșnovului a continuat în ultimii ani cu o dezvoltare accelerată a proiectelor de locuințe colective. Principala zonă vizată a fost cea de la intrarea dinspre Cristian, unde prin noul plan urbanistic zonal, vechiul teren agricol a fost transformat în intravilan urmând să se permită construcția de blocuri cu patru etaje, cu posibilitatea de creștere a regimului de înălțime până la 8 etaje în partea dinspre calea ferată.
O parcelă de 34.400 de mp din acest perimetru este vizată acum pentru construcția a 9 blocuri și a unui hotel, dezvoltatorul fiind în curs de obținere a avizului de mediu, premergător autorizării lucrărilor. Potrivit documentului depus la Agenția pentru Protecția Mediului, durata lucrărilor va fi de un an. În cadrul ansamblului vor fi amenajate trei tipuri de blocuri cu câte 5 etaje și un etaj retras și un hotel cu trei etaje și un etaj retras. De altfel, ar urma să fie amenajat și un parc. În total, vor fi 433 de locuințe, cu structuri variate, de la garsoniere, la apartamente cu 4 camere.