Primăria Brașov vrea să acorde un sprijin financiar „șaguniștilor” care au fost invitați la Conferința NASA, ce va avea loc în perioada 25-28 mai în Texas, SUA. Într-o ședință extraordinară convocată mâine, aleșii locali ar urma să aprobe alocare sumei de 74.810 lei pentru aceștia.
Banii ar urma să fie pentru cazare pe timpul conferinței. Anul acesta, o echipă a colegiului va participa la Conferința Internațională pentru Dezvoltare Aerospațială, care va avea loc la Frisco, Texas, Statele Unite ale Americii, în perioada 25-28 mai. Echipa este formată din 33 de persoane, respectiv 29 de elevi și 4 profesori. La această competiție, elevii din lumea întreagă prezintă proiecte în care și-au imaginat colonii spațiale, detaliind fiecare aspect al acestora, inclusiv la nivel științific.
Cheltuielile cu transportul aerian si cu taxele de participare vor fi suportate din alte surse financiare, se arată în referatul de aprobare.
2 comentarii
NASA nu are nicio legatura cu asociatia NSS. Daca Primaria sponsorizeaza acest eveniment, va fi partasa intr-un caz de frauda…
Normal, ia să vedem ai cui sunt copiii ingenioși care trebuie să facă excursia în SUA pe banii contribuabililor brașoveni. Organizatorul, o organizașie NSS National Space Society, nu are nimic de a face cu NASA. Dar așa e la noi, unii sunt deștepți și alții proști. DNA, pentru niște bani publici dați cu dedicație, ce face?