Nicolae Aldea, directorul executiv al Poliției Locale, va fi eliberat din funcție, în timpul acestei săptămâni, după ce vineri activitatea sa pe anul trecut a fost evaluată ca nesatifăcătoare de către managerul public al orașului, Adriana Miron.
Aldea va contesta evaluarea făcută de Miron la șeful direct al acesteia, primarul Allen Coliban, dar este greu de crezut că acesta va schimba decizia de eliberare din funcție. Preavizul de eliberare din funcție este de 30 de zile, dar este posibil ca aceasta să fie prelungită din cauza unor concedii medicale, cum se întâmplă în cazul lui Emilian Cernica, demis din funcția de șef al Direcției de Administrare a Infrastructurii Sportive, dar care nu și-a eliberat biroul pe motiv că s-a îmbolnăvit subit. De altfel, este recunoscută apetența șefilor de instituții publice locale sau naționale de a se îmbolnăvi în momentul în care rămân fără obiectul muncii.
2 comentarii
Așteptăm să fie ” zburata” și conducerea Ambulanței Brașov cat de curând,că au durat suficient până acum
*furat