Schimbarea pe scena politică din Brașov. Adrian Oprică, fost consilier local PNL, a trecut în barca PSD.
Este aparent o strategie nouă a PSD-iștilor brașoveni, aceea de a „aspira” în partid persoane cunoscute de brașoveni. Primul care a cedat tentației a fost Mihai Costel, fost viceprimar PMP, urmat de primarul „independent” de la Făgăraș, Gheorghe Sucaciu. Acum a venit rândul lui Adrian Oprică, fost președintele al Organizației Municipale Brașov din cadrul Partidului Național Liberal si consilier local in Brasov.
Ținta finală a PSD-iștilor brașoveni pare a fi totuși fostul primar George Scripcaru, văzut din ce în ce mai des în compania mai-marilor din Brașov ai principalului partid de guvernământ.
Iată ce a transmis Oprică pe pagina lui de socializare:
„Dragi brasoveni, am revenit în slujba dumneavoastră, cu respect si considerație, același Adrian Oprică!
Atunci când principiile tale nu mai coincid cu cele ale organizației din care faci parte, alegi să te retragi.
Crezi că este definitiv… însă timpul trece și ai așteptări de la cei rămași la conducerea Brasovului.
În cei 16 ani de experiența în administrația publică au fost atât lucruri bune cât și greșeli…
Însă greșeala cea mai mare este atunci când nu faci nimic, iar eu, în ultimii ani de când m-am retras din lumea politică, nu am văzut să se întâmple ceva concret!
Așadar, am ales să mă alătur oamenilor cu care împărtășesc aceleași valori și pot pune în practică experiența acumulată în momentele cheie de dezvoltare ale Brașovului.
Mulțumesc Marius Dunca și Lucian Patrascu pentru încredere,
ÎMPREUNĂ CONSTRUIM BRAȘOVUL DE MÂINE!
.
2 comentarii
Se stie ca Scripcaru a fost susținut de PSD.
Oprica ăsta a fost inexistent ,nu a făcut nimic nici ptr PNL nici pentru Brasov.
Să-i ierte Dumnezeu
Cu părere de rău, cuvintele „principii” și „valori” nu le pot asocia nici cu „PSD” nici cu „PNL”, decât dacă vorbim de principii și valori negative!