O nouă înșelătorie are loc zilele acestea prin mall-urile supra-aglomerate din Brașov. 5 indivizi (o femeie și 4 bărbați) pretind că sunt surdo-muți și că ar colecta bani pentru pentru înființarea unui centru special dedicat persoanelor care au această condiție medicală. Brașovenii mai creduli „ajută” pretinșii bolnavi cu diverse sume, fără să își dea seama că este vorba de o înșelătorie grosolană. Iată ce ne-a scris un cititor Biz Brașov:
„Un număr de cel puțin 5 cetățeni, de etnie romă, 4 bărbați și o femeie, practică o scamatorie în jurul centrelor comerciale și în centrul vechi. Aceștia pretind că sunt surdo-muți și că reprezintă o asociație pentru persoanele cu handicap, în numele căreia strâng donații pentru a „construi un centru național international”. Având o mapă în mână, cu o hârtie pe care adună semnături, aceștia abordează zilnic zeci de persoane, cu precădere persoane vârstă, reușind să adune valori de peste 1.000 lei / persoană. Am reușit să fotografiez una dintre aceste hârtii, pe care vi-o pun la dispoziție.
Eu personal i-am prins în fapt pe data de 26 aprilie la Kaufland Tractorul, de unde s-au mutat cu un BMW argintiu cu numere de Ialomița în fața intrărilor centrului comercial Coresi. De acolo i-am gonit încă odată. Pe data de 27 aprilie am întâlnit alte 2 persoane cu aceeași scamatorie, la Selgros Calea București. De acolo, într-un Volkswagen Passat argintiu cu numere de Spania s-au mutat la Carrefour Calea București. Aceștia din urmă aveau pe hârtia cu semnături sume variate, între 50 si 100 de lei, cu un total de peste 800 de lei.
Recomandarea mea pentru persoanele care identifică această faptă este să anunțe de îndată personalul de pază al centrului comercial sau să apeleze la Poliția Locală și să furnizeze cât mai multe date”, spune brașoveanul Sorian Andrei în mesajul adresat redacției Biz Brașov.
Un comentariu
Rom e iliescu…tigani sint ..