Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
„Astfel, la data de 28 aprilie a.c., în jurul orelor 18.15, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism pe DN 1, la km 175.
În timp ce polițiștii discutau cu conducătorul auto, au observat că acesta avea un comportament atipic, indicii ce le-au creat suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.
Având în vedere aceste aspecte, s-a procedat la testarea sa din punct de vedere al prezenței substantelor psihoactive, iar rezultatul a fost pozitiv la substanța canabis.
În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive consumate. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care vor continua cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.