
Vechiul izlaz al Brașovului din cartierul Stupini este vizat pentru derularea unor investiții. Cea mai de anvergură este un parc fotovoltaic, care ar urma să asigure energia electrică necesară pentru instituțiile din subordinea Primăriei Brașov, dar și pentru iluminatul public, dar și un centru de aport voluntar, unde brașovenii vor putea duce deșeurile voluminoase, cum ar fi mobilierul sau alte lucruri nefolositoare din gospodărie.
Pentru a accesibiliza zona, aflată în vecinătatea fabricii Kronospan, edilii trebuie să amenajeze și o cale rutieră și pentru început ar urma să se facă proiectul tehnic aferent drumului. Astfel, Primăria Brașov a semnat un contract cu firma brașoveană Procad Road, care ar urma să realizeze documentația tehnică aferentă în cel mult 60 de zile în schimbul sumei de 243.950 de lei cu TVA, respectiv 205.000 lei fără TVA.
Proiectantul ar urma să propusă minimum două scenarii pentru drumul de acces, dar și să realizeze studiul topografic, cel geotehnic, precum și o analiză cost-beneficiu.
Brașovul își va produce propria energie electrică verde, după ce s-a obţinut finanţare de 40 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic. Potrivit primarului, 90% din energia electrică necesară clădirilor şi serviciilor publice din oraş va fi asigurată gratuit.