Primăria Brașov a decis să lanseze un concurs internațional de soluții pentru realizarea proiectului de transformare a fostei platforme industriale Rulmentul. În vederea organizării concursului, oficialii Primăriei au nevoie de unele sfaturi, iar în acest sens au decis să apeleze la consultanță de specialitate.
Ținând cont că au cea mai bogată experiență, edilii au decis să semneze un contract în acest sens cu reprezentanții Ordinului Arhitecților din România. Potrivit anunțului de atribuire, valoarea contractului este de 321.300 lei cu TVA (270.000 lei fără TVA).
Documentațiile vor trebui finalizate în 90 de zile lucrătoare și includ și crearea unei pagini web pentru acest concurs, precum și traducerea documentațiilor aferente în limba engleză.
Acest proiect își propune reconversia urbană a 32 de hectare din fosta platformă industrială Rulmentul prin transformarea suprafeței de teren de 325.444 m2 în cel mai mare parc de agrement din Brașov. Potrivit propunerii inițiale, creionate în timpul fostei administrații a Brașovului, doar trei hale ar mai fi rămas în picioare și ar fi urmat să primească diverse funcționalități, printre care și aceea de studio pentru realizarea de filme.