
Drumarii au anunțat astăzi începerea lucrărilor de consolidare a versanţilor ce mărginesc DN 10 (Brașov – Buzău), în zona localităţii Siriu, zonă intens afectată de căderile de pietre, potrivit news.ro.
„Pe DN 10, sector km. 79+650 – 80+980 dreapta, pentru diminuarea riscului de blocare a căderii stâncilor de pe versanţii adiacenţi, au început lucrările de rănguire, premergătoare acţiunii de montare a plaselor pentru punerea în siguranţă a drumului naţional”, au precizat oficialii DRDP Buzău.
Drumarii au precizat că vor fi scoase din funcţiune semafoarele amplasate în zonă, în imediata apropiere a copertinei de peste șosea, iar dirijarea circulaţiei va fi făcută de piloţi de trafic.