Odată cu majorarea tarifului de depozitare a deșeurilor la rampa ecologică administrată de compania Fin – Eco și componenta de depozitare regăsită în factura emisă de operatorul de salubrizare se va majora începând cu data de 1 mai 2023, anunță Comprest SA. Astfel, potrivit datelor transmise de operator, prețul total pe care îl vor plăti brașovenii va fi de 17,42 lei fără TVA/persoană, respectiv un total cu TVA 20,72 lei. În cazul firmelor, tariful va crește la 175,77 lei fără TVA, respectiv 209,16 lei cu TVA.
„Tarifele practicate de către operatorul Comprest în municipiul Brașov pentru activitățile de colectare se regăsesc detaliat pe facturile emise începând cu data de 01.01.2023, prin evidențierea separată a contribuției pentru economia circulară (contribuția de mediu) și a taxei de depozitare la rampă, părți componente ale tarifului și până în prezent”, au explicat reprezentanții companiei Comprest SA.
Componentele tarifului de colectare a deșeurilor menajere de la populație:
PERSOANE FIZICE (tarife fără TVA)
Tarif de colectare(*) | Contribuția pentru mediu | Taxa de depozitare | ||
TARIF VECHI | 15,87 lei | 10,16 lei | 2,06 lei | 3,64 lei |
TARIF NOU | 17,42 lei | 10,2 lei | 2,06 lei | 5,16 lei |
PERSOANE JURIDICE (tarife fără TVA)
Tarif de colectare (*) | Contribuția pentru mediu | Taxa de depozitare | ||
TARIF VECHI | 157,13 lei | 88,7 lei | 24,78 lei | 43,66 lei |
TARIF NOU | 175,77 lei | 89,07 | 24,78 lei | 61,93 lei |
(*) Mica diferență între tarifele de colectare o reprezintă redevența, respectiv valoarea ce reprezintă venitul Primăriei din activitatea serviciul de colectare.
În anii 2020-2022, Primăria Brașov a beneficiat de următoarele redevențe:
AN | VALOAREA |
2020 | 500.087,31 lei |
2021 | 541.747,86 lei |
2022 | 695.287,32 lei |
TOTAL | 1.737.122,49 lei |
Cine nu își plătește gunoiul riscă amendă
Operatorul COMPREST prestează serviciul de salubrizare pentru 108.913 de persoane fizice și 2.653 de persoane juridice. Dintre acestea, doar un procent de 70% achită lunar factura emisă. Singura modalitate de recuperare a sumelor neîncasate este procedura împovărătoare a executării silite. În conformitate cu Regulamentul de Salubrizare, conectarea la serviciul de colectare, dar și achitarea acestora în termenele stabilite sunt obligatorii, iar nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenda de la 500 la 1.000 lei pentru persoane fizice și cu amenda de la 1.000 la 2.000 lei pentru persoane juridice.
Un comentariu
Amendă doar pentru cetățean,de ce nu și pentru prestatorul de servicii de salubrizare care nu respectă contractul în care este specificat ridicarea gunoiului menajer de 3 ori pe săptămână vara și de 2 ori iarna ,iar ei ridică doar o dată pe săptămână ?!? … si-atunci de ce cetățeanul trebuie să plătească tariful întreg dacă beneficiază doar de aproape 30% din servicii ?!?