
Municipiul Braşov vrea să se împrumute cu 100 de milioane de lei, bani ce ar urma să fie folosiţi pentru realizarea a două proiecte europene ale căror lucrări s-au scumpit de la semnarea contractelor de finanțare, transmite Bună Ziua Brașov.
Pentru ca Primăria Braşov să poată începe negocierile pentru contractarea împrumuturilor va fi nevoie de acordul Consiliului Local Braşov, care va dezbate propunerea în ședința de mâine.
Împrumutul va fi contractat pentru realizarea garajului RATBV de pe strada Hărmanului şi a parcării din Bartolomeu. Pentru fiecare dintre cele două investiţii municipalitatea braşoveană are în plan să se împrumute cu 50 milioane de lei, iar perioada de rambursare a creditului va fi de 15 ani.
Valoarea totală inițială pentru construcția garajului RATBV era de 76.440.247 lei, însă acum a ajuns la 212.460.431 lei Valoarea nerambursabilă nu a fost modificată, astfel că diferenţa de 136.020.183 lei trebuie acoperită de la bugetul local. În cazul parcării de tip park & ride din Bartolomeu, tot în 2020, edilii au obținut o finanțare eruopeană, însă atunci valoarea proiectului era de 54.667.427 lei, din care, de la bugetul local trebuia asigurată suma de 1.631.908 lei, dar după ultimele calcule, investiția se cifrează la 139.917.591 lei.