
Compania Comprest SA aduce la cunoștința clienților săi că începând cu data de 1 mai 2023 componenta de depozitare din factura emisă de operator se va majora în conformitate cu notificarea Depozitului Ecologic zonal Brașov nr. 671/16.03.2023 (privind majorarea tarifului de depozitare începând cu data de 01.04.2023). Aceste informații se vor regăsi și în următoarea factură emisă.
„Reamintim că începând cu data de 1 ianuarie 2023, tarifele practicate de operatorul Comprest în municipiul Brașov au în vedere conformarea autorităților cu cerințele legislației specifice. Astfel, tarifele pentru activitățile de colectare se regăsesc detaliat pe facturile emise, prin evidențierea separată a contribuției pentru economia circulară(contribuția de mediu) și a taxei de depozitare la rampă, părți componente ale tarifului perceput de operator și până în prezent”, au precizat reprezentanții Comprest SA.
Cu cât au crescut prețurile la rampă
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu (ADI ISO Mediu) Brașov a atribuit la începutul lunii contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de eliminare prin depozitare a deșeurilor către SC Fin-Eco SA. Prețul pe tona de deșeuri depozitate la depozit este potrivit noului contract mai mare, respectiv de 199,96 lei (fără TVA), 237,95 lei (cu TVA), de la suma de 140,97 de lei pe tonă, sumă căreia i se adaugă taxa pentru economice circulară, în cuantum de 80 de lei pe tonă, ce este virată către bugetul de stat. În total, pentru fiecare tonă depozitată se vor plăti practic peste 300 de lei, astfel că și tariful final plătit de fiecare persoană juridică sau fizică va crește. Deocamdată, nu a fost stabilită valoarea finală exactă a prețului plătit pentru colectarea deșeurilor menajere, noile tarife urmând să fie supuse și dezbaterii Consiliului Local.
În prezent, tariful pe persoană pentru colectare deșeurilor menajere este de 17,63 lei cu TVA, iar în cazul firmelor este de 157,13 lei fără TVA, respectiv un preț cu TVA de 186,98 lei/mc.