Compania de Drumuri a scos la licitație un contract de până la 57 de milioane lei pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș.
Lotul 2, Avrig/Mârșa- Arpașu de Jos are o lungime de 20 de kilometri, iar pe traseu sunt 25 de poduri și viaducte, cele mai lungi fiind podul peste râul Avrig și DJ 105 F (420 metri) și viaductul peste Valea Dincota (403 metri), conform documentației pe care a consultat-o Economedia. Valoarea contractului este cuprinsă între 48 și 57 de milioane de lei, aceeași sumă fiind alocată și pentru consultanță pe Lotul 1 Sibiu/Boița-Avrig. Durata totală a contractului de supervizare este de 182 de luni ( 124 de luni în etapa de garanție). Ofertele pot fi depuse până pe 7 iunie.
Șase constructori din România, Italia, Turcia și Ucraina au depus pe 27 februarie 2023 oferte la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Este un lot scos la licitație încă din noiembrie 2022, dar suspendat pentru două luni după ce Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a admis contestațiile WeBuild (Astaldi). Cele șase oferte au venit de la PORR Construct – Subsidiara din România a constructorului din Austria, WeBuild – Italia, Kolyn, Makyol și Mapa din Turcia respectiv Automagistral din Ucraina. Durata contractului de 1,7 miliarde lei- 2 miliarde lei pentru tronsonul 2 Avrig – Mârșa este de 48 de luni (12 proiectare și 36 execuție).
Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.
Tronsonul 1 Sibiu (Boița) – Avrig – Mârșa, lungime 14 kilometri și valoare estimată între 2 și 2,4 miliarde lei.
Tronsonul 2 Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată între 1,7 și 2 miliarde lei.
Tronsonul 3 Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde lei și 2,1 miliarde lei.
Tronsonul 4 Sâmbăta de Sus (DJ 105 B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată 1,1 și 1,37 miliarde lei
Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, are o durată de realizare de 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), însă pentru A 13 Brașov-Bacău, CNAIR a ratat și a doua licitație pentru finalizarea studiului de fezabilitate.