Primăria Brașov continuă demersurile în vederea amenajării unei noi căi de legătură spre Poiana Brașov. Este vorba de șoseaua proiectată din Bartolomeu (zona Carierei-Cărămidăriei), care ar urma să se intersecteze cu Drumul Poienii în vecinătatea străzii Stejerișului.
În noiembrie anul trecut, studiul de fezabilitate aferent proiectului ajunsese la faza evaluării impactului asupra mediului, iar Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a analizat documentația și a emis un îndrumar al condițiilor ce trebuie respectate pentru definitivarea evaluării impactului asupra mediului. Acum, a fost întocmit raportul de impact asupra mediului. Potrivit acestui document, valoarea totală a investiției se cifrează la 140.677.130,40 lei cu TVA, iar valoarea măsurilor de mediu aferente este estimată la 1.407.839,26 lei. Măsurile de mediu incluse în proiectsunt: dispozitive de scurgere a apelor; bazine decantoare – separatoare de ulei; bazine de retenţie/dispersie, precum și lucrări de taluzare.
Traseul drumului se desprinde din strada Carierei, parcurge strada Cărămidăriei pânăla intersecţia cu strada Amurgului, după care urmăreşte spre dreapta drumul pietruit deaccesla cariera de piatră până la prima serpentină sau până la liziera pădurii (bariera mobilă). Traseul parcurge pădurea până în apropierea intersecţiei cu strada Stejăriş. Lungimea șoselei proiectate este de 2.786 m, iar suprafată ocupată de ampriza şi zona de siguranţă a drumului este de 56.987 mp, din care în fond forestier 43.944 mp. Drumul este proiectat cu două benzi (câte una pe sens, fiecare cu lăţimea de 3,5 m).
Ținând cont că noul drum va trece prin pădure, Garda Forestieră a precizat că legislația în vigoare permite scoaterea din fondul forestier a suprafeței necesară pentru realizarea obiectivului. Astfel, Primăria va trebui să deruleze și o procedură de scoatere din fondul forestier a suprafeței pe care se va construi, iar în vederea emiterii autorizației de construire să obțină și avizul Gărzii Forestiere.