Vocea inegalabilă și deopotrivă fascinantă a lui Octavian Naghiu, unul dintre cei mai renumiți
tenori ai lumii, a răsunat în cele mai mari Opere ale mapamondului. Rolurile în care a jucat marele
tenor Naghiu au făcut înconjurul lumii unind parcă într-un glas ropotele de aplauze și elogiile
criticilor, fie ele de la Metropolitan Opera sau de la Operele din Zurich, Viena, Paris, Ierusalim,
București și nu numai. Othello, Ducele, Rodolfo, Cavaradossi, Edgardo, Riccardo sau Sandu din Ana
Lugojana, au fost doar câteva dintre rolurile interpretate de Octavian Naghiu, dar cel care l-a
consacrat și pe care l-a iubit, poate cel mai mult, a fost Radames din ,,Aida” de Verdi. Octavian
Naghiu era pentru toată lumea tenorul român cu voce de aur, însă prea puțini știau că tenorul cu
nume de împărat era originar din satul Rucăr din Țara Oltului, sat în care a primit primele lecții de
cânt.
Octavian Naghiu era fiul preotului greco-catolic din Rucăr, iar copilăria și-a petrecut-o aici, în
sat. Și-a iubit originile, iar amintirea anilor copilăriei a purtat-o cu el pretutindeni și la începutul
carierei sale la fel ca și în vremea imensului succes. Faptul că era legat de satul natal o arată și
volumul de carte ,,Destinul unui rucărean” în care a așternut cu talent memoriile unei vieți și ale
unei cariere de succes. Octavian Naghiu, tenorul rucărean, a dus peste mări și țări frumoasele
colinde ale Rucărului, doinele vechi ale satului învățate de la învățătoarea dragă lui, Lavinia Băluț,
(,,Doină, doină cîntec dulce”), dar și numele lăutarului satului, Gheorghe al Diplașului, cel care i-a
pus pentru prima dată vioara în mână. Numele lui Octavian Naghiu completează lista marilor
tenori ai lumii, Placido Domingo, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, Franco Corelli,
Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini,
Richard Tucher, Jon Vickers.
Strănutul predestinat
Octavian Naghiu a văzut lumina zilei într-o primăvară aspră a anului 1933, la 15 martie. În casa
preotului Nicolae Naghiu, Octavian era al treilea copil după cele două surori mai mari, Maria și
Georgeta-Veturia. Preotul Naghiu era un om vrednic, cu profundă credință, prețuit și respectat de
sătenii Rucărului. Când preoteasa Carolina, era pe cale să nască având lângă ea pe moașa satului,
băiatul adus pe lumea a surprins, strănutând în loc să plângă, semn că pruncul va avea mare noroc. La botez, i-au dat micuțului două nume, Nicolae și Octavian.
,,Am căutat să cinstesc cu mult respect cele două prenume ce le-am primit la botez. M-am simțit ocrotit toată viața prin puterea lor, unul de sfânt și altul de împărat, în lungile și încercatele mele peregrinări” spunea peste ani Octavian Naghiu.
Copilăria, în inima satului făgărășean
,,Mama m-a iubit enorm toată viața. M-a ocrotit la sânul ei, m-a îmbăiat cu plante și m-a înfășat,
legându-mi cu grijă picioarele ,,ca să fie drepte”. Mai târziu în carieră, mă gândeam că prezența mea scenică, pe care o admirau toți, s-a datorat în mare parte, grijii deosebite pe care a avut-o preoteasa, ca să mă dezvolt armonios în copilărie” explica tenorul.
De la trei ani, Octavian Naghiu cânta în biserică, dădea răspunsurile la Sf. Liturghie, înlocuindu-l cu timpul pe cantor, spunea Crezul și Tatăl Nostru cu claritate și cânta cu multă sensibilitate. Peste ani spunea că a debutat în cânt la Biserica ,,Sfînta Paraschiva” din Rucăr. Această biserică ,,Unită” cum este cunoscută în sat, este folosită astăzi ca și capelă mortuară. Experiența muzicală de început a fost completată și de muzicantului satului, Gheorghe al Diplașului, care era un talent al arcușului și al vioarei.
,,Doinele, horele din Rucăr și colindele de la sărbătorile de iarnă mi-au rămas întipărite în memorie și, nu odată, peste ani, le-am introdus în repertoriul concertelor mele” descria artistul unele fragmente din perioada copilăriei sale.
Gheorghe al Diplașului s-a dovedit a fi pentru Octavian Naghiu primul lui profesor de instrument. N-au lipsit din copilăriia artistului năzdrăvăniile făcute împreună cu alți copii ai satului, joaca pe uliță, scăldatul la Olt, culesul de fragi de pe deal și din pădure, etc. La șase ani, Octavian știa deja alfabetul, număra, socotea și cânta la vioară cu lejeritate. A fost înscris la școală, la învățătorul Vichente Dan, dar și la învățătoarea Lavinia Băluț, cea care l-a și învățat să cânte ,,Doină, doină cîntec dulce”, piesă pe care a interpretat-o peste ani în multe concerte.
Elev la Blaj apoi șagunist la Brașov
Gimnaziul l-a urmat la Blaj, la Liceul ,,Sfântul Vasile”, recunoscut pentru severitatea și austeritatea
lui. A excelat la limba română, la matematică, dar cel mai mult s-a evidențiat la muzică. A studiat
violoncelul cu pr. Cherebețiu și vioara cu prof. Handrea. A fost pus pe un post de cantor până la
sfârșitul școlii. În anii II, III, IV de liceu participa la toate concertele corului Ateneului din Blaj unde
era solist. Prima ieșire în public a fost ca solist la formația corală a preoților și profesorilor din Blaj. A obținut apoi premii la concururile interșcolare cu piese de teatru. Anul 1948 a fost unul nefast pentru Biserica Greco-Catolică și implicit pentru Liceul ,,Sfântul Vasile” de la Blaj care s-a desființat. A fost anul în care marile valori ale Bisericii Greco-Catolice au fost întemnițate de regimul comunist pentru refuzul de a se uni cu Biserica Ortodoxă. Iuliu Hosu, Vasile Suciu, pr. Aftenie și mulți alții au trecut prin prigoana și chinurile închisorilor comuniste. Octavian Naghiu sa mutat atunci la Brașov, la Liceul ,,Andrei Șaguna” și în paralel s-a înscris la Școala de muzică unde a studiat pian, și canto. După un an și jumătate de studiu la liceul brașovean, s-a mutat la Cluj unde a fost ocrotit de un văr al tatălui său. Aici a continuat orele de canto cu baritonul Iacobi, iar actrița Daia Nicoară Andron l-a înscris la școala de muzică. De aici s-a mutat la București la Școala de muzică. Octavian își dorea să devină medic, dar n-a fost acceptat la Facultatea de Medicină din cauza originii sale ,,nesănătoase”, fiu de preot greco-catolic, în opinia comuniștilor. A studiat contrabasul, singura secție la care a fost admis, pentru a putea, ulterior, să se înscrie la Conservator. În paralel cu contrabasul a studiat canto fiind impresionat de vocea tenorului Ion Pisso. A ocupat postul de prim-contrabasist la Teatru de Operetă, loc care i-a dat posibilitatea să învețe tot repertoriul de operetă și să memoreze toate rolurile de tenor pe lângă cele impuse de profesorul de canto. Învățase de la marii interpreți ai vremii: Ion Dacian, Sili Popescu, Maria Wauvrina, Nae Roman. Într-o astfel de atmosferă, Octavian Naghiu își aștepta debutul. ,,Fizicul mă avantaja. Eram înalt, cu picioare lungi, umerii lați, talia suplă. Tenul alb era scos în evidență de părul negru, ușor ondulat. Cei doi ochi albaștri, mari, expresivi, mă ajutau să-mi exprim trăirile și prin privire”, spunea tenorul mai târziu. În urma unui concurs a fost angajat la Teatrul de Operă din București, unde a cântat alături de mari interpreți: Petre Ștefănescu Goangă, Mihail Arnăutu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Octav Enigărescu, etc. Rolul lui Radames din ,,Aida” i-a adus succes după succes. După publicul de la București l-a câștigat și pe cel de la Timișoara și Constanța, apoi Sofia, Plovdiv și Varna.
Încarcerat de comuniști
Era 19 ianuarie 1965, după spectacolul de succes al operei ,,Aida” de Verdi. Dimineața, cinci securiști au dat buzna în locuința artistului, au percheziționat tot, i-au pus ochelari la ochi, l-au încătușat și l-au azvârlit în mașina lor cu destinația sediul Securității din București. A urmat interogatoriul, acuzațiile de ,,dușman al poporului” , un răzvrătit contra orânduirii socialiste și concluzia general valabilă a securiștilor, ,,reeducarea”. La Malmaison a îndurat tortura unor brute de oameni, bătăi, zile în șir de anchete inumane.
,,Stând în celula de la 20 metri sub pământ, înfometat și apoi băgat la carceră, mă gândeam deseori cu groază că nu mai am nicio scăpare. Mă rugam la Dumnezeu să îmi dea putere să rezist bătăilor și loviturilor crunte pe care le primeam în stomac și în ficat de la o ființă oribilă, cu un chip hidos, care mă îngrozea ori de câte ori se apropia de mine. Urla și lovea. ,,Las’ că ai să mai cânți tu pe …Mă gândeam dacă voi mai putea cânta vreodată. Pe 18 aprilie, în sâmbăta Paștelui, după o bătaie crâncenă am vomat numai sânge. Medicul închisorii m-a găsit dimineața leșinat. Mi s-a recomandat o operație, pentru prolaps de mucoasă gastrică. Am refuzat. În august tot nu mi-am schimbat declarația. Atunci securiștii au trimis dosarul meu la clasat la tribunalul militar” descrie artistul în cartea sa de memorii, ,,Destinul unui rucărean”.
L-au eliberat, dar a urmat un tratament îndelungat pentru a se pune pe picioare. A revenit la Opera din București la începutul stagiunii unde și-a reluat locul de parcă nimic nu s-a întâmplat. Era însă mai matur și mai precaut.
A părăsit definitiv România în 1966
Prima invitație de a cânta peste graniță a venit după stagiunea 1966-1967 , în RD Germană unde
urma să cânte în ,,Aida” și ,,Lohengrin” de Wagner. Turneul din Germania i-a adus însă noi invitații,
prima fiind la Opera din Zurich. A semnat un contrat cu Opera din Zurich unde a avut un success
fenomenal. Nu după mult timp a fost surprins cu o invitație de la Metropolitan Opera din New York prin care îl informa despre concursul organizat de acest teatru. Metropolitan Opera House are o sală de spectacole de 3500 de locuri și alte 600 disponibile în picioare. Directorul teatrului, Rudolph Bing, a semnat contractul cu Octavian Naghiu. Numele tenorului român avea să fie alături de cei mai mari tenori ai timpului, Giacomo Aragall, Carlo Bergonzi, Nico Castel, genialul Franco Corelli, Placido Domingo, Nicolai Gedda, James King, Sandor Konya, Alfredo Kraus, Luciano Pavarotti, Franco Tagliavini, Richard Tucher, Jon Vickers, s.a. Avea 33 de ani. Debutul la Metropolitan Opera l-a făcut cu Tosca de Puccini.
,,Cel mai mare succes pe scena de la Metropolitan a fost seara când am cântat alături de inegalabila soprană Renata Tebaldi. Finalul spectacolului a fost o explozie de urale. Publicul ridicat în picioare, ovaționa îndelung. Cronicile au fost elogioase și drept urmare, mi s-a dat să interpretez imediat Ducele din Rigoletto de Verdi. Publicul venea special să mă asculte în acest rol. Mai târziu mi s-a cerut și permisiunea ca un pictor consacrat al timpului să-mi facă tabloul în Ducele de Mantua. Iubesc și acum această pictură” relata tenorul.
,,Este cel mai minunat Radames pe care l-am ascultat în viața mea” i-a spus marele tenor Franco Corelli după spectacolul în care Octavian l-a interpretat pe Radames. A fost invitat, în 1970, din nou la Zurich pentru rolul pictorului Cavaradossi din Tosca de Puccini.
,,Zeci de concerte am susținut în diferite orașe mari, pe toate continentele lumii, în lunga mea carieră artistic. În America, Asia, Africa de Sud și în înteaga Europă mi-am răsfățat publicul cu arii de operă, operetă cu catonete, lieduri, etc”.
Germania l-a adoptat pe Octavian Naghiu
S-a stabilit în Europa, unde a urcat pe scena Operei din Zurich, la Opera Garnier din Paris, la
Scala din Milano. Dar Octavian Naghiu a devenit cetățean al Germaniei, unde a interpretat
roluri pe scenele din Wiesbaden, Duseldorf, Hanovra, Bremen, Koln, Leipzig, Mainz, Duisburg,
Dresda. S-a stabilit lângă Berlin, în orașul Braunschweig. În 1978 a repus piciorul pentru prima
dată pe pământ românesc după plecarea din 1966. A primit colaborare cu Opera Română dar
fără să accepte vreun onorariu pentru spectacolele cântate. O făcea pentru publicul român. A
colindat apoi toate teatrele din marile orașe din România. După 1990 a fost invitat să fie
colaboratorul permanent al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. A cântat pe scena de
la București, Timișoara, Iași. A predat lecții de canto studenților de la Academia de Arte din Iași. A
devenit membru de onoare al Clubului ,,Dinu Lipatti”. Comisia Națională a României pentru
UNESCO i-a realizat un film și CD-uri cu rolurile sale. Universitatea de Arte ,,George Enescu” din
Iași l-a distins în anul 2004 cu înaltul titlu academic ,,Doctor Honoris Causa”. Tenorul Octavian
Naghiu s-a stins din viață la 16 februarie 2015, în locuința sa din București, la vârsta de 82 de ani,
în urma unui atac de cord. Își doarme somnul de veci în Cimitirul Belu Catolic din București. (Lucia Baki)
