După cum a relatat în exclusivitate Biz Brașov săptămâna trecută (detalii aici), astăzi a venit și confirmarea oficială că directorul Direcției de Administrare a Infrastructurii Sportive din primăria Brașov, Emilian Cernica, a fost demis. Conform informațiilor Biz Brașov, acesta este anchetat de DNA într-un dosar și a fost cercetat și de comisia de disciplină din primărie, pentru alte fapte (detalii aici). Primarul Allen Coliban a dat și detalii, pentru Radion România Brașov FM despre cauzele care au dus la această decizie :
“Omiterea asigurării respectării legii și exercitării controlului cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către subordonați. Lipsă de profesionalism și etică cu ocazia organizării și desfășurării celei de-a doua licitații pentru achiziția unui chiller (n.r. – aparat de răcit apa pentru Patinoarul Olimpic). Urmărirea dezavantajării unei oferte prin modificarea documentației de atribuire. După cunoașterea ofertelor din prima procedură. Deficiență managerială și încălcarea obligațiilor față de angajator. Încălcarea asigurării bunei gestiuni, a secretului profesional. Încălcarea obligației de coordonare și control a îndeplinirii sarcinilor în instituției în vederea atingerii scopului organizațional”, a detaliat Coliban motivele pentru care l-a dat afară pe Cernica.
Imediat după ce vineri a primit decizia de desfacere unilaterală a contractului de muncă pe motive disciplinare, Emilian Cernica a intrat în concediu medical, astfel încât decizia nu își poate face efectul decât după ce acesta se însănătoșește.
După revenirea acestuia la muncă, până la numirea prin concurs a unui nou director, interimatul va fi asigurat de o persoană aprobată de Consiliul Local.
Emilian Cernica a declarat pentru Radio România Brașov FM că este nevinovat și că își pregătește apărarea în instanță. Nu a dorit să facă, însă, niciun alt comentariu pe marginea acestui subiect.